Poezie
Flacările dimineții
sau artă poetică la micul dejun
1 min lectură·
Mediu
vreau să calc pe frunze moarte
și să strig la luna egipteană
dimineața-mi arde-n flăcări
mă tai cu pixul pe coapsă
trag perdeaua translucidă peste geam
să văd blocul de peste drum cum nu e
într-o nuanță albastruie
ars de flăcările dimineții
alerg pe-o alee-nlăcrimată
alunec
cad
plâng de durere
iar lacrmile-mi umplu aleea
plină de frunze
și nu mă pot ridica
din amestecul
lacrimilor aleii cu ale mele
ard flăcările dimineții
și evaporă râul tristeții
care nu-i trist deloc
doar există
scot un sens vechi din buzunar
și-l scap intre frunzele moarte unde î-e locul
plec și las in urma mea
lacrimi
frunze
și sensuri
023.770
0
în dimineața aceasta care arde în flăcări
vreau să calc pe frunze moarte
să strig luna egipteană
să trag perdeaua translucidă peste geam
să văd blocul de peste drum cum nu e
cuprins de flăcări
într-o nuanță albastruie
când mă tai cu pixul pe coapsă
scot un sens vechi din buzunar
îl scap între frunzele moarte
plec
te las în urma mea dimineața
în acest fel, poezia devine curgătoare, doldora de sensuri și fragedă
da, și titlu, e un pic stângaci, poare îl schimbi
cu sinceritate, Silvia