Nicolae Dimitriu

Soptesc unii poeti de prin secolul trecut ca versul \"Si-am zis verde de albastru/ Ma doare un cal maiastru\" sau cam asa ceva, ar fi fost clonat. Dar fiecare asculta la soaptele ce i se par mai dulci, vorba poetului.

Ma dor pietrele, copacii si toate alea este cam spusa si ras-spusa.
Iar cand o idee la mana a doua se mai si poticneste in formulari dureros de stangace, rezultatul e pe masura: \"îți cresc pe greabănul amintirilor ca niște erori in textura universului\", \"îl atingi cu mînecile sufletului\", etc.

Mi-ar fi placut mai mult ca ultima strofa sa rimeze:

Ce tristă-a fost seara de mai
De ce sa pleci
Mai bine stai!

Cel mai mult mi-au placut primul si al saselea. Primul pentru ca desi introduce un element psihologic (un neajutorat nu), strain spiritului haiku, se rascumpara prin imaginea concret-magica din primele doua (primul pas de dans/urma nescrisa)

Al saselea este scris intr-un spirit mai traditional, intimitatea casnica a obiectelor familiare suplineste rolul \"naturii\" (obligatorie in haiku-ul traditional)

Al doilea nu e rau insa este prea vizual, nu deschide o poarta mai larga a perceptiei.

Rima falsa foc/nord il cam strica pe al treilea

Al patrulea si al cincilea sunt prea criptice si abstracte ca sa se incadreze genului

Acelasi repros pentru ultimul, desi realizarea (general literara) mi se pare foarte buna

Un vers de neuitat: \"cand marele croitor Timp îți țese rochie de mireasă din propile tale nevroze\"

Intr-adevar, prea putine stele, cum zice vorba din batrani:

Cate stele sunt pe cer
Toate ca chibritul pier

Mi se pare de neuitat aceasta poezie. Imi aminteste o balada, ascultata candva la un festival de muzica populara, se numea \"Aurica\": \"Aurica plecă de acasă/ și ajunse la o râpă periculoasă\", imi pare rau ca nu retin si restul

Mult succes in continuare!