Nicolae Diaconescu

În fiecare zi învățăm să trăim! Cu timpul, cred că și tu o să înveți că singurătatea e mai rea decât orice vitejie tinerească.

Dacă sunteți hotărât, puteți începe prin a-mi transmite rezumatul poveștii de mai sus, pe scurt. Rog sinceritate și eventual, pledoaria dumneavoastră să fie fără dialog! Poate o să mă convingeți! Promit că o să vă susțin până în pânzele albe și-o să fiți mai liber ca pasărea cerului!

La cât de mult ai scris am fost curios să citesc și cronologic din creațiile tale. Am început (după textul de mai sus și 18, 17, 16, 15, etc.) cu 2003, 2004 și tot așa. Dulcegării la tot pasul, adolescentine, referitor la un iubit ideal, "mi te-am închipuit totdeauna pe tine ca fiind omul meu, omul de bine". Mai târziu ai făcut un salt la fapte mai grave, "visam un război în care născându-ne morți, Dumnezeu ne arunca liberi" sau "un pește opac îmi tot spunea ceva dar nu înțelegeam...probabil cânta" sau "apoi am învățat liniștea singurătatea taie felii subțiri din iluzia împlinirii".
În textul de mai sus ai revenit la preocuparea inițială "umbra aceasta a mea m-a avortat azi și m-a lăsat la poarta ta".
Dulcegăriile, chiar dacă plăcute la început, devin grețoase prin exces.

Habar n-am avut ce înseamnă parusie! Am căutat pe internet și am citit mai multe definiții. În momentul următor le-am și uitat! Nu mi se potrivesc. Am citit și Dincolo de iubire, O să-ți mai scriu, Emoții. Ca să spun totuși o părere, textele tale transmit o anume tristețe, dar aceasta, tristețea este îmbrăcată în prea multe veșminte și se pierde fiorul liric.

Azi am citit povestea "Arătarea". Nu m-a convins, întâmplarea pare îngroșată, chiar dacă indivizii se dregeau cu apă vie. Am vrut să aflu ce ai mai scris, (ți-am comentat mai demult o proză)și m-am oprit aici.
Subscriu la ce ai spus despre femeie. Prețuiesc și iubesc femeia, din păcate n-am avut exercițiul pentru a o felicita de ziua ei, nici să-i ofer daruri sau mici atenții la 1 și 8 martie, Paște, Crăciun, Anul Nou, etc. Și-atunci cum o prețuiesc? Poate, vreodată, dacă o să fiu în stare, am să scriu despre asta.

Greu de crezut că există o astfel de persoană, din durerile nașterii a păstrat numai lumină, bucurie, chiar extaz pentru noul firicel de viață. Se spune că bărbatul trăiește cu intensitate aceste sentimente la propria creație. Ca fundal,dincolo de aceste observații,rămâne bunătatea.
Un zâmbet pentru autopersiflarea din ''Oare ce să mă fac?''

Femeia ca taină, femeia capabilă de sacrificiu, femeia capricioasă, femeia care iubește prea mult!
Zăludă, nătângă, îți curăță pantofii, mașina ce-a mers prin noroaie, îți mușcă urechea până la sânge, așteaptă s-o mângâi ca din nou să te alunge. Cine poate descifra femeia? Ea este începutul și sfârșitul tuturor lucrurilor! Ce își dorește Jack Nicholson la 75 de ani? O poveste de iubire! Să fie îmbătat de ea, să fie zăludă, nătângă, să fie oricum, să fie a lui!
Vorba unui personaj celebru, pentru mine femeile toate sunt la fel, totuși eu prefer femeia care iubește prea mult!

Felicitări! Un anunț fără emfază, sinceritatea m-a emoționat! Ești o luptătoare și precis ai să reușești în problema protezei. Nu-mi amintesc dacă până azi am citit vreunul din textele tale, dar, după lectura acestei personale am vrut să aflu mai mult. A urmat Zmeul, L'important c'est le rien, Ușa trântită. Mi s-a părut inedit textul Zmeul și m-a binedispus. Sunt sigur că vei avea și alte bucurii de la scris!

Dacă îmi exprim o părere critică nu înseamnă că am și dreptate, poate eu sunt de vină că nu rezonez la această poezie. Motivele pot fi numeroase, lipsa mea de educație în domeniu, un alt mod de percepție a valorii, sau lipsă de sensibilitate la metaforele ce îmi par căutate, nefirești, chiar nesincere. Cel care scrie dintr-o necesitate interioară nu se împiedică în astfel de observații, merge înainte! Toți care postează pe acest site desfășoară o activitate lăudabilă și merită mult respect pentru creația elaborată, dar asta nu mă împiedică să constat că mai mult de 95 la sută e doar maculatură! În această categorie mă includ și pe mine, am postat bâiguieli de tot felul, credeam eu, sincere! Dar, orice observație critică nu m-a împiedicat să continui, fiindcă pentru mine scrisul a reprezentat doar o supapă! Am observat că autorii reacționează în general disproporționat la observațiile critice. Uneori, din delicatețe, nu se spune că textele postate n-au valoare, dar poți să știi cum va fi percepută opera peste o sută de ani?
Mai adaug un lucru, chiar și Liviu Nanu un prozator apreciat (inclusiv de mine) pe acest site a reacționat la o observație critică trecându-mi părerea la of topic, sau probabil un editor a făcut asta. Faptul m-a incitat și părerea am transformat-o într-un text Apă, apă! Etc.!

P.S.

Sper că m-am exprimat decent și n-am supărat pe nimeni. Asta apropos de negativism!

Este a patra oară când încerc să postez comentariul! Am renunțat! Totuși, pe scurt, textul e așa de alambicat și lipsit de har că niciodată n-ar ajunge la inima mea. "Soarele un amorez înfocat a ațipit abia în zori"...Îngrozitor!

Am și eu o părere, care de fapt nu e a mea, cine își bate joc de anumite simboluri își asumă un risc. Papa a spus ceva în genul "înjură-mă de mamă și-o să vezi ce se întâmplă!"

"Celule bolnave pasc pe marginile unei șine" sau "Ne va coborî prin gâtul acestei ultime seri".
Ttotuși are și pentru mine un sens "dorul de tine mă îngroapă"

Prea multe vorbe pentru niște muguri la urechi în loc de cercei.

Intrarea într-o altă dimensiune! Asta înseamnă talent, să-l faci pe cititor să creadă că e posibil!
Totuși, dialogul javrelor, nu a fost la înălțimea stăpânului.

Povestea, deși naivă, se citește cu plăcere fiindcă bunicuța are suflet bun.

Am ajuns la tine după ce am citit "Sămânța" de Mihaela Rașcu. Textul acesta e captivant și viu deși e science fiction. "Prezența" m-a dezamăgit!Dacă totuși există asemenea trăiri, ele îmi sugerează boală curată! Oare despre asta ai vrut să ne spui?

Cum se poate umple un Gol? Beți, mâncați și vă veseliți dragii mei, poate așa uităm de tristețea ce ne copleșește.

Anni-Lorei Mainka, te rog iartă-mă, dacă aș fi știut că te-ai oprit la textul meu chiar aș fi vrut să schimbăm impresii! Dar am aflat prea târziu de comentariul tău!...

De acord, totul se prăbușește, familie spulberată, credință nu există! Degringolada psihică ai pus-o pe hârtie, și? E ca și cum o minte sclipitoare constată căderea, lipsa de sens a existenței, dar nu are soluție la problema pe care a identificat-o.

Domnule Tomescu, tizule, iaca! după șase ani de la propunerea ta, nu numai bucurștenii au votat un sas!