Poezie
Castelul
1 min lectură·
Mediu
Zburam, iar, nepasator
Undeva, sus, linga stele
Zburam peste ei, ce dorm
Dar nu le-atingeam pe ele.
Deodata, am zarit
Jos, prin nori si printre neguri
Un castel, nemaivazut
Ce sta mandru intre ceturi
Pe marea aceea neagra
Un copil sedea turceste
Construia din carti castelul
Si parea ca imi vorbeste
Uitat de lume, de toate
Sta pe-o insula pustie
Si-un castel din carti de joc
Incerca el sa invie
Biet copil... visa mereu
Catre luna cea naluca
Iar castelul era scara
Catre ea ce-avea sa-l duca
Insa zorii iata vin
Vintul incepe sa bata
Iar castelul lui cel magic
In mii de zari zboara-ndata
Si el plange, se-ntristeaza
Lumea ii pare absurda
Luna nu mai e, doar vantul
Ii loveste fata uda
Visul ii e mort, iar altul
Nu poate sa-si construiasca
Nu vrea nici macar sa-ncerce
Nu in ziua cea lumeasca
Insa seara iata vine,
Si plansul ii inceteaza
Castelul iar se ridica
In timp ce luna vegheaza
Vegheaza la el, copilul
Ce visul si-a regasit
Vrea s-atinga iarasi cerul
A uitat ce-a suferit
Maine, poate,iarasi zorii
Castelul o sa-i destrame
Dar n-o sa-i destrame visul
De ce i L-ai dat, o, Doamne?!!
002462
0