Poezie

Cuibul

1 min lectură·13 ianuarie 2019

Mediu

Pe un ram se-nalță casa,

Cuibul păsării din cer,

Dar să nu strivești, copile,

Frunza pomului de măr !

Brațul căruia îl poartă

Adevărul neștirbit,

Ce ținuse peste veacuri

Fructul legii, cel oprit.

Azi pe-același pom înalță

Păsările ciubul său,

Dar să nu arunci, copile,

Piatra ochiului ce-i rău !

Cuibul ține puii fragezi,

Ce abia s-au încălzit,

Chiar pe ramul ce ținuse

Fructul legii cel oprit !

Tot ce are preț în lume,

Ce e sfânt pe-acest pământ,

Odrăslește pe la cuiburi,

Se ridică prin cuvânt !

Dar de vânturi, ploi și pietre,

Și de ochi hapsâni și răi,

Ce pălesc și ard adese,

Cuibul pierde puii săi !

Și rămâne ramul veșted,

Frunza-i cade pe pământ,

Dar să nu strivești, copile,

Cel din urm-al ei cuvânt !..

00970

Nicolae Burlacu. “Cuibul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nicolae-burlacu/poezie/14135194/cuibul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.