Răsfoind biografii...

De-ar fi să-ți judec, înadins,
Doar astă mică poezie,
Eu, unul, Nae, sunt convins
Că vei trăi o veșnicie!

Că ești bătrân, îți pare bine,
Mai ai, oricum, un viitor,
Dar ce se alegea din tine
De ajungeai nemuritor!

Văzând la câți ani mor poeții,
Mai toți la vârsta tinereții,
Eu la părerea mea rămân:
Ori nu-s poet, ori prea bătrân!
N. Bunduri

Honny soit qui mal y pebse

Din scurta-ți caracterizare
Ce-n pagină văd c-ai postat,
Ce-ai spus în versul patru-mi pare
Că e perfect adevărat.

Văzând la câți ani mor poeții,
Mai toți la vârsta tinereții,
Eu la părerea mea rămân:
Ori nu-s poet, ori prea bătrân!
N. Bunduri

Honny soit qui mal y pebse

Din scurta-ți caracterizare
Ce-n pagină văd c-ai postat,
Ce-ai spus în versul patru-mi pare
Că e perfect adevărat.
Tataia

De-acei poeți, ce tineri mor,
Vă spun, la bătrânețe grea:
Eu nu trăiesc pe seama lor
Dar unii...mor de grija mea!

Am stat în cameră cu tine
Și m-am simțit destul de bine;
Îmi vine-n minte-un gând proclet:
Ce bine că nu ești poet!

Am stat în cameră, ce-i drept,
Cu tine, un băiat deștept
Și-mi vine-n minte-un gând pripit:
Ce bine că...n-ai sforăit!

Citind moartea epigrama,
Scrisă de-un poet bătrân,
A rostit, să-i știe teama:
Nic. Bunduri, mai rămân!

Am stat în cameră cu tine
Și m-am simțit destul de bine;
Îmi vine-n minte-un gând proclet:
Ce bine că nu ești poet!
(Dan Norea)
Au fost doi într-o odaie,
Doi amici, doi hulubași,
Și-au făcut chiar și-o trăsnaie;
Dar nici vorbă de urmași...

Am stat în cameră cu tine
Și m-am simțit destul de bine;
Îmi vine-n minte-un gând proclet:
Ce bine că nu ești poet!
(Dan Norea)

Au fost doi într-o odaie,
Doi amici, doi hulubași,
Și-au făcut chiar și-o trăsnaie;
Dar nici vorbă de urmași...
Ion Cuzuioc

N-am fost gay și nici "pălmași"
Dar le spun la curioși:
De-om avea cumva, urmași...
Sigur vor ieși bărboși!

Urmașii noștri vor avea
Doi dinți și-o singură chelie,
Talentul nostru de a bea,
Talentul tău la poezie.

Urmașii noștri vor avea
Doi dinți și-o singură chelie,
Talentul nostru de a bea,
Talentul tău la poezie.
(Dan Norea)

Vorbesc urmașii-n poezie,
Plângând cu jale prin cuvinte,
C-au moștenit ei doar chelie,
Dar nu măseaua cea de minte.

Cu Norea, la hotel

Am stat în cameră, ce-i drept,
Cu tine, un băiat deștept
Și-mi vine-n minte-un gând pripit:
Ce bine că...n-ai sforăit
N.Bun

Închiși în cameră c-o cheie
(Vă spun acum părerea mea)
Nu v-a mai trebuit femeie...
Păi ce să faceți voi cu ea?!

Dan-T

Am citit catrenul de mai sus, i-am înțeles și eu nuanțele aforistice, autoironice și ușor paradoxale și primul gând care mi-a venit în minte, pentru o eventuală replică a fost acela că epigramiștii sunt feriți de acest pericol, deoarece, din câte mi-am dat seama, aproape toți debutează direct la bătrânețe. Nu mai versific ideea, dar spun altceva:
Nae, știu că nu te superi, de aceea arăt că mie nu mi se pare prea în ordine al patrulea vers, cred că ar trebui un verb explicit și în a doua partea a sa, după al doilea ”ori”.
Numai bine tuturor celor de mai sus!
Cornel