... dezechilibru ...
cântec de durere e inima mea ...
se frânge, se rupe, se-adună,
se sparge și-i picur de sânge;
de plumb îmi sunt pașii
și-i goană în urletul meu,
aș vrea să mă eliberezi
Eu și lumea
Când am trecut pe lângă lume
Poarta timpului s-a-nchis. Au rămas
Statui de piatră în urmă.
Nimeni nu era să mă vadă, să-mi deschidă, să-mi răspundă.
Și poarta era ferecată.
În
amestec de cuvinte
prinde-te în jocul viselor
și caută-l pe cel pierdut
sau găsește-ți o nouă speranță,
iar mai tărziu,
dacă și-aceasta s-a risipit,
cu tine mai cheamă
și încă odată încearcă
e roză viața ...
e roză viața, atât de roz
că m-a orbit plăcerea ei
și mă întreb de nu-i prea mult
să mai îmi ia din plânsul
ce-n suflet mi-a-nghețat,
din negrii triști-mi ochi
ce răspândesc
În zori
Încet, puterea nopții se stinge
și zorile leneș se ivesc,
și laptele zilei peste stele se întinde
și reginele nopții în alb se topesc.
Și vraja persistă chiar și în zori,
deschid
