Poezie
Rugăciune
1 min lectură·
Mediu
În zori de primăvară, când mugurii așteaptă-
Să iasă și să vadă lumina cea divină,
Bobocul, firul ierbii, izul vietii-l cată,
Eu stau, privesc la suflu-mi împovarat de vină.
Privesc dulcile raze, pe RA cel venerat,
Ochiul îmi este martor la semnele-nvierii
Și plâng, văzând că suflu-mi să spere a încetat,
Și suferință arată, și semne ale căderii.
Plutește-n juru-mi iară - precum lumina vie,
Mireasma-mbietoare a primăverii zori
Însă-n ființa-mi toamnă-i și veșnic o să fie,
Cum cerul veșnic fi-va împovărat de nori.
De ce nu poți, o Doamne, primi umila-mi rugă ?
De ce nu-mi ștergi greșeala și răul și rușinea ?
De ce nu-mi cureți trupul ce lumii-i este slugă,
Și suflului nevrednic nu-i dai Tu iar-lumina ?
Slatina, 04.04.2002
001406
0