Nedelcu Horia

de asemenea, daca ne gandim spiritualiceste la sensul ditamaiei poezii, ne dam seama, din pre-ludicul-titlu ca finalul este chiar acolo unde il asteptam mai putin, la finalul poeziei, in cuvantul- final de poezie si, totusi, titlu; ce parodie a omului e critica aceasta, tovarashi si tovarashe. mai stati dom\'le si pe-acasa! mai faceti si mancaruri, femee, mai reparati si masina, berbantilor! ce-atata crtica la poezie? poezia se scrie, se fiinteaza, nu se critica, da? acum v-am pa!

esti o ceapa, ditamai ceapa cu cate un piercing in fiecare foaie, de ceapa si ai cojones, ai cojones pentru fiecare piercing, pentru fiecare piercing al fiecarei foi de ceapa, cojones, ca sa va impartiti unul prealteia, in parti egale de absolut, pana si prin cojones, cu ditamaiul -- pai ce numai el? pai ce cojones exista numai in planul tridimensional, fizic?; // dupa ce v-ati tras-o toata noaptea, in the morning, soarele i-a tras-o diminetii cu un futut de raze; dimineata se simtea ca o fututa in zori, spunand umed si rece: am fost fututa de lumina intru inceputul lui azi, caci, iata, numai asa am putut sa ... caci numai asa pot sa NOI;// poezia ce naste poezie; caci numai asa am devenit dimineata, eu, dimineata, cu tine, Soare, ce m-ai insamantzat cu fascicolele tale, curvule meu!; // tu esti borna mea, soarele kilometrului zero, cu tine ma incep intr-a fi eu insami, dimineata

Femee nu Femeie