neculai lunca

Sonetul bunăstării hibernale

Te văd,amice, c-ai albit ca neaua
Și că arunci sudalme în neștire,
Deci, este clar că ți-ai ieșit din fire
Ca un dinamovist când bate... Steaua!

De ce?? Căci a bugetului fiire
Nu-ți lasă loc să mai lungești pelteaua,
Iar dacă fi-vei copleșit de greaua
Povară, cu nimic să nu te mire.

Dar, poți zâmbi, c-aseară, prin zăpadă,
Zărindu-te, un șmecher de la noi
Din cartier, ieșit la promenadă,

Cum înjurai pe sub copacii goi,
A izbutit prin viscol să te vadă,
Strigând: "E Ștefan Petrea, nu-i strigoi!"

O voce (critică) din public

Acum, talentul tău, de bună seamă,
A coborât vertiginos pe pantă,
Că între tot ce scrii și-o epigramă
Observ o... contradicție flagrantă!

O voce din public...

Talentul tău, de bună seamă,
Coboară tot mai jos pe pantă,
Că-n tot ce scrii și-o epigramă
E-o contradicție flagrantă!

Pentru comentariul complex și bine structurat , dar și pentru steluța acordată, îl rog pe pe confratele Cornel Rodean să accepte distinsa mea gratitudine. Aprecierea domniei sale mă onorează nespus de mult.
Cu amiciție colegială, V.V.

Atunci când Nae Bunduri acordă o steluță, categoric e foarte obiectiv și-l rog să accepte toată gratitudinea mea, dar să mă și lămurească, pentru că

Eu nu știu dacă steaua lucitoare
Ce mi-ai trimis-o ca să-mi faci pe plac,
Ai dezlipit-o de pe Carul Mare,
Sau, poate, de pe-o sticlă cu coniac?!?

Cu amiciție sinceră, V.V.

Converg spre aceeași părere ca și colegul Bunduri. Prima fabulă este cea mai bine realizată, cu deznodământ original și morală așișderea . Cea de-a doua, cu toată quadrupla ei morală, păcătuiește prin lungime. Poate o poți reduce cumva la spațiul unei file de carte. Dar ansamblul prezentat în concurs e, după opinia mea,
bine structurat și ca atare a obținut un rezultat bun.

Comentarii la o fotografie

În grupu-acela de poeți ironici
E clar că sunt un fabulist sadea,
Fiindcă până și Alecu Donici
Își scoate pălăria-n fața mea!

(sau ...în spatele meu, mai bine spus...)

Ce-i drept, prea greu nu-mi este să discern
Și-o fac lipsit de orice eleganță:
Da, vă așteaptă Dante în Infern,
Că-n Paradis..."lăsați orice speranță"!

Citind acest material mi-am zis
Și chiar propag pe sait cu mult curaj:
Stiloul cel din fabulă ți-a scris
De unul singur tot acest grupaj!

Eminesciană

E clar că-n ultimul deceniu,
În spațiul umoristic viu,
Te dovedești a fi un geniu
...Pustiu!

Ba eu observ în toamna ăstui an,
Citindu-ți actuala poezie,
C-ai început să scrii ca Bolocan
Sub influența "rodului" din vie...

Determinat de faptul că umilul meu comentariu a produs oarecare vâlvă, am datoria morală să fiu mai explicit. Am încercat în maniera lui C. Tudorache, vocea critică în analiza fenomenului epigramatic la noi,o intervenție, ironică ce-i drept, dar care trebuia luată ca atare de un om cu simțul umorului. Iată de ce am vizat tocmai acest grupaj semnat de dv.: Prima producție este un catren cuminte și atât; cea de-a doua epigramă îmi amintește izbitor de una scrisă prin anii 90 de reputtul George Petrone, cu titlul "Casiera și ziua de chenzină": O transcriu din memorie." Când îmi plătea salariul bani peșin, /Ziceam mulțam, iar ea ,pentru
puțin. /Iar astăzi, când îmi dă chenzina-n plic,/ Îi spun mulțam, iar ea, pentru nimic!" A treia epigramă îmi amintește de una publicată în anii 70 în revista "Urzica", de un autor pe care nu-l mai știu. Era despre celebra butadă"doi cu sapa, cinci cu mapa". Citez ultimele două versuri:"...Ceilalți cinci aveau în mape /Sape demnotabile!"Doar atât! Nu am comentat răutăcios nici o altă epigramă de-a dv. In ceea ce mă privește, nu sunt un polemist redutabil. Și nici un "sonetist plângăcios. Sonetele mele sunt aproape în totalitate, ironice(vezi antologia sub red. Radu Cârneci) Și sper că nu mă veți acuza și acum de ipocrizie, dacă voi încheia tot cu aeeași formulă: Cu amiciție, distinsă colegă de condei! V/L

Nu sunt un epigramist de vocație,
cu toate că am cochetat- fără rezultate notabile - cu aceastaă specie lirică. Pot, însă, discerne cu obiectivitate, cum trebuie să arate o epigramă bine scrisă. Ceea ce publicați dv. pe "Agonia" -și sunteți prolifică, nu glumă! - nu cred că (poate cu rare excepții) să merite calificarea de epigrame. Vechi reluări, căi bătute și răsbătute, unele dintre ele cu zeci de ani în urmă, care
pot smulge, cel mult un zâmbet indulgent... Versificația corectă nu le salvează de la eșec. Totuși, au meritul de a primi replici, recunosc, destul de savuroase!
Cu amiciție colegială, N.L.

Ispititor e-ntr-adevăr,
Dar tu, Bunduri, ține minte:
Nu încerca să muști din măr
Când ți-a rămas un singur dinte!

Se zice că un om politic român a căzut în gheara unui trib de antropofagi și a scăpt nevătămat. Așa e. Nici canibalii nu înghit chiar toate gunoaiele.

Și din asta se poate scoate ceva!...
Cu stimă, V.V.

Juriul, Gârda nu-l mai ține minte,
Pentru că se îmbătase criță,
Dar ți-l spun eu: Corbu, președinte,
Udrea și Batogul Bujeniță!

Umbrită-i de-un poetic nimb,
Dar, dacă-n poezia asta
Un T cu-n D ar fi să schimb,
Cred că m-ar bate iar nevasta!

În conjunctura actuală-a vremii,
Pe care o cunoaștem, cred, cu toții
Te-au ocolit norocu,-amicii, hoții,
Dar nu și juriul care-acordă premii!

...că deschizând împreună cu delegația ieșeană luările de cuvânt la manifestările culturale complexe de la Soroca dedicate Zilei limbii române, m-am gândit și la colegii mei din țară, care încă mai scriu "demodat", așa cum fac , de altfel, chiar eu. Mulțumiri, domnule Gârda.

Mulțumiri sincere pentru amabilele comentarii , distinselor mele colege de condei,Ottilia Ardeleanu și Vali Slavu, cărora le doresc să le fie fecundă inspirația poetică spre perenitatea limbii române.