Ploaie în două versuri

Asemeni unui vierme prins în plisc Stăteam în răsturnatul obelisc. Murind, un sîmbure-n cotoare, Pe „A” schimbîndu-l în „mă doare”. Ca să mai întocmesc un vers O pasăre sta-n zbor invers. Și de pe stînca cea marină O așchie plîngea, calină. Pre cînd în urma depărtării Se scuturau de gheață sorii. Scriindu-mă muream, scriind De-ndepărtatul hiacint. Și sufletu-mi pliat în patru colțuri Așteaptă doar umilele gablonțuri. Iar peste baza obelisc acestui Cădea o ploaie-n două versuri.