Musca Liviu Dumitru

Mi-e dor să mă pierd … Mă plimb cu picioarele goale prin roua din suflet… Și-ți văd chipul printre picăturile reci,oglindit… Mi-e dor să mă pierd în al tău vis,cu un zâmbet… Mi-e dor de clipele în

Ești prizonierul gândului curat, Ești prizonierul gândului curat, Ce-ți poartă-n suflet măreție... Ești prizonierul slovei ce-ai creat, În universu-ți plin de poezie! Cu strofe scrise-n cartea

Mă pierd… Îmi bate vântu-n geam și-ncearcă Să îmi deschidă-a sufletului poartă Dar inima-mi cu lanț mi-e ferecată… Cheia iubirii ,de-un timp mi-e aruncată! Speranța luptă să o întoarcă Dar a

Tată Tată,fugi puțin din Cer și dă-mi o îmbrățișare… Să-mi umpli golul în suflet,cu a ta îmbărbătare, Cu palma ta muncită, spunându-mi:”Fiul meu, Să nu te da-i înlături atunci când va fi greu!”

Ochii tăi se scaldă-n cer… Ochii tăi se scaldă în cer, Albastru în suflet se scufundă, Sclipind în aripă de înger, În infinit să se ascundă. Când plângi cu rouă printre aștri, Pe boltă se aprind

Mămuca… În bordeiul din cătunul din valea întunecată, În care arde o cioată,în soba aproape dărâmată… Se deapănă povestea unei femei sărace Pe masa din odaie,un colț de pită zace… Sunt șase

E soare de Bobotează… E soare de Bobotează…chiar și frigul și-a îndoit gerunchi în fața clipei sublime Îmi împreunez palmele istovite în rugăciuni adresate Doamne doar spre Tine! Cu gândurile

Mă ascund în suflet… Mă ascund în sufletul din tine Mă ascund în vise,în suspine Și mă încălzesc cu haina ta… În căldura inimii ce vrea, Speranța să-mi rămână trează În tot ce fac și ce

Ochii tăi de căprioară… Ai ochi de căprioară umezi, Ce oglindesc izvoare limpezi, Freamăt din codrii seculari… Ce-n univers devin astrali. Plăpând ți-e sufletul în atingeri, Cu glasul cristalin

Chiar doar o clipă… “Vreau să te iubesc,chiar doar o clipă”, În zori să-ți fiu lumina ce-n raze se-nfiripă, Să-ți pun în sufletu-ți,gânduri curate, Să te dezmierd cu versuri

Rătăcit…naufragiat…pierdut… Rătăcit în oceanul vieții, Picătură-n roua dimineții, Singur și pierdut în vis, Poarta sufletului s-a închis... Naufragiat în clipa ce-a trecut Tot ce-a fost,tot ce-a

Ne-a rămas cuvântul E iarnă afară,e înghețat... Mă simt singur și trădat... Și ninge-n noi,și bate vântul Dar mi-a rămas "cuvântul" Pe care umăr pot să-mi plâng Și-n care inimi să ajung… Cu al

Palmele crăpate… Prin palmele crăpate se scurge colbu’n timp, Chiar dacă’s-mpreunate adesea-n rugăciuni, Cerul descântă norii cu-al îngerilor nimb Și lacrima  transformă tot jarul în