Tu ști câte valuri bat
În zidul sufletului meu
Când stau in pat ingândurat
Și mă gândesc la chipul tău?
Nu e nimic ce se compară
Cu-oceanul meu de gânduri
Ce se gândesc la chipul tau
După-o
Am avut sufletu-nchis
Cu mi si mi de lacăte,
Dar ai venit și mi-ai deschis
Poarta spre singurătate.
Adu-ți aminte cum n-am spus
Cât pot să țin la tine,
Câte cuvinte am ascuns
Și le-am ținut
Parcă de când m-am născut
Te afli lângă mine,
Îmi dai vise cu-mprumut,
Mă lași să cred în tine.
Și încă ești și tot vei fi
O mare parte-a firii mele
Ești ceea ce speranță-mi dă
În nopțile
De ce și-n cel rău infern
Există-un om care zâmbește,
Un om care pe buze are
Tot ceea ce-l ocrotește?
Tu ești cea care trăiește
În infernul cel mai rău,
Într-o lume de poveste
Cu povești
Cât timp crezi c-am să rezist
Să țin totul în mine?
Să nu strig în gura mare
Că te iubesc pe tine?
Sunt miliarde de cuvinte
Și râuri întregi de gânduri,
Într-un ocean de sentimente
Mă înec
Nu mai am timp să fiu copil,
Să cred în lucruri puerile;
Nu mai pot să știu ce știu
Și să cred că toate-s bune.
Nu mai vreau să am viziuni,
Să fiu un personaj în vise,
Ci vreau doar să mă
Vreau să uit tot ce-am făcut,
Să uit de basme și povești nescrise,
Să uit că viața mea-i un ciot
Al copacului de vise ne-mplinite.
Vreau să cred că pot iubi din nou,
Să cred că încă e
MG