Beau din vinul tău,
gust din savoarea ta,
știind că mâine nu o să te mai am,
o,viață,
trec prin tine pentru bucurie,
sorb din lumina ta
pentru întunericul de apoi,
nu văd doar răul
Urcă mușchiul mic și verde,
Rădăcinile izbucnesc,
Parcă natura se vede,
Florile în drum întâlnesc
Beton,trudă trecătoare,
Se oprește dar ele cresc,
Încet,încet,mișcătoare
Pământul îl
Ai scris pe foaie rime
Despre viață,stradă,iubire,ură,
Despre tine,
Ai umblat cartierul și ai văzut partea bună,
Iar din cea rea ai învățat,
Ai fost și jos și sus,
Atât decăzut cât și
Din urna de astăzi seară
Ales-am pânza de afară,
Heraclitică,întunecată,
Statică,înstelată,
A pictat pe mine întrebarea,
Ce e cerul,ce e marea,
Atât de abundent necunoscut,
De parcă totul e
Ca pe calea pietruită
sau nisipoasă,
merge omul spre ceea ce
nu a știut până acum,
așa e această ființă,
nu știe că se identifică cu negura,
că setea și foamea duc spre
infinitul mister,
care
Pur și simplu scriu,
am zis să tac,
să stau,
să mă concentrez
la ce să fac
și la cum să trec
de monotonia care mă ține...
Și am zis să scriu,
în mica mea bulă de creație,
să aștern pe cer de
Văd așa de complicat omul.
Din tenebra sufletului e în
stare să lovească,
să-njunghie
și să muște din suflet,
până nu mai rămâne nimic,
despre cruzime e astăzi,
unii scriu cu pumnul
eu cu
Lăsați-mă să mor măcar odată,
din curiozitate,
nu vreau să mă întorc, nu ar fi sănătos,
vreau să mă scald în eternul mister
de dincolo de voalul de catifea, delicat,
sau de cioburile sparte,
Să aducă omul înapoi,
ca să umble ulița,
ca să cânte fluierul,
ca să poarte straița
și să trezească oierul,
Din sat în sat,
din oraș în oraș,
spune-le să aducă
omul înapoi
că tremură
