Poezii

Lăsați-mă să mor măcar odată, din curiozitate, nu vreau să mă întorc, nu ar fi sănătos, vreau să mă scald în eternul mister de dincolo de voalul de catifea, delicat, sau de cioburile sparte,

Ne-am născut ca să ne trăim viața nu ca să murim gândește-te la asta tu om trecător și mic

Văd așa de complicat omul. Din tenebra sufletului e în stare să lovească, să-njunghie și să muște din suflet, până nu mai rămâne nimic, despre cruzime e astăzi, unii scriu cu pumnul eu cu

Beau din vinul tău, gust din savoarea ta, știind că mâine nu o să te mai am, o,viață, trec prin tine pentru bucurie, sorb din lumina ta pentru întunericul de apoi, nu văd doar răul

Ai scris pe foaie rime Despre viață,stradă,iubire,ură, Despre tine, Ai umblat cartierul și ai văzut partea bună, Iar din cea rea ai învățat, Ai fost și jos și sus, Atât decăzut cât și

Ca pe calea pietruită sau nisipoasă, merge omul spre ceea ce nu a știut până acum, așa e această ființă, nu știe că se identifică cu negura, că setea și foamea duc spre infinitul mister, care

Din urna de astăzi seară Ales-am pânza de afară, Heraclitică,întunecată, Statică,înstelată, A pictat pe mine întrebarea, Ce e cerul,ce e marea, Atât de abundent necunoscut, De parcă totul e

Pur și simplu scriu, am zis să tac, să stau, să mă concentrez la ce să fac și la cum să trec de monotonia care mă ține... Și am zis să scriu, în mica mea bulă de creație, să aștern pe cer de

Să aducă omul înapoi, ca să umble ulița, ca să cânte fluierul, ca să poarte straița și să trezească oierul, Din sat în sat, din oraș în oraș, spune-le să aducă omul înapoi că tremură

Urcă mușchiul mic și verde, Rădăcinile izbucnesc, Parcă natura se vede, Florile în drum întâlnesc Beton,trudă trecătoare, Se oprește dar ele cresc, Încet,încet,mișcătoare Pământul îl