Jumatatea de vioara I

Jumatatea de vioara In fiecare marte si joi isi purta jumatatea de vioara pana la Clubul lui Electro, situat cam la patruzeci si cinci de minute, mers pe jos printre blocuri, pe niste scurtaturi pe care le descoperise singura de patru ani incoace. Deja parea putin caraghioasa, crescuse, i se subtiasera dintr-odata picioarele,i se mai indreptase parca si parul.Vioara i-a ramas oarecum mica. Era timpul probabil sa isi cumpere una intreaga, asa cum avea si profesorul. Ocolind cu atentie baltile isi aminti de ziua in care o primise. Mai era si un pic mioapa pe deasupra, astfel ca slalomul printre ochiurile de apa nu o ajuta sa evite murdarirea cutiei pe care o strangea la piept din obisnuinta. Parea mai degraba un om beat. In urma cu vreo patru ani de zile, intr-un sfarsit de vara amenintat de un 15 septembrie la fel de plicticos, in timp ce se juca in fata blocului, il vazuse pe tata in capatul aleii. Se oprise din joc, ca de fiecare data cand il vedea venind, stiind ca ascundea ceva in buzunare sau in plasele de un leu, cu care se intorcea de la piata sau \"din oras\". Poate halva, poate un alt\" Print de hartie\", sau o carte de genul \"Cum sa ne construim singuri jucarii\". Stia ca ca nu ii va da ceva-ul acolo pe loc, de fata cu toti copiii, fiind impotriva mamelor care isi trimit plozii afara, intr-o mina cu felia de paine unsa cu margarina si magiun, iar cu cealalta stergand de praf balustrada vesnic prafuita a casei scarilor. Putea ghici in privirea lui complice, daca o asteapta ceva bun sau nu. Mama zicea ca tata o rasfata. Cum se puteau numi rasfat aceleasi perechi de sosete, strampi, fular sau manusi, insotite de o carte pentru scoala, rareori cate un joc, pe care le primea invariabil de la Mos Gerila? Il ura si pe Mos Gerila. Chiar daca \"Piticot\" si \"Nu te supara frate\" erau incitante, le juca impreuna cu fratele mai mare, Dan si cu varul Liviu pana cand se iscau batai serioase intre ei. Atunci suna soneria si stiau ca parintii se intorc de la Teatru. Ranitii intrau repede in baie, unde se aranjau cat de cat, astfel incat sa nu se observe nici o urma. Nu avusese decat o papusa mare. Si aceea primita atat de tarziu. Pe deasupra mai avea si parul alb, toti copiii izbucnisera in ras cand o vazusera pieptanand-o. - Papusa ta e batrana deja! De data aceasta in loc de plase tata purta pe brate o cutie neagra, in forma de para, si ii zambea larg. Curiozitatea a azvarlit-o langa el, intr-o clipa. La fel si Livia, Diana si inca vreo cativa picimani care asistau la campionatul de elastic al fetelor. I-a dat tarcoale, fara sa scoata o vorba. - Ce-i acolo? a indraznit intr-un tarziu. Tata i-a spus ca va vedea, daca vine in casa. Au urcat cele patru etaje in fuga, gafaind in spatele cutiei negre pe care acum tata o tinea de un maner lateral, magic aparut intr-o parte a cutiei. Ajunsi in casa s-au strans toti in jurul mesei din sufragerie. - Nevasta vino si tu sa vezi, i-a strigat tata. Dan nu era acasa asa ca puteau incepe. Mama a aparut si ea, legata cu o basma cu flori pe cap, cu vesnicul sort de bucatarie cu lista de bucate pe el. Mai intai deschisese cutia cu o cheie minuscula, ca pentru tobosari. Inauntru, invelita in plus visiniu, o vioara. - E adevarata? a intrebat. Tata a zambit. Rasfoia cu mare grija o carte, ivita pe neasteptate tot de undeva din cutia neagra. Ar fi ras de el. Avea aerul ca schimba un copil de scutecele murdare. Apoi o scosese din cutie si i-o pusese ei in brate. A tresarit. Mai apoi a scos si un bat lung pe care l-a indreptat mai intai, apoi l-a uns cu o bucata de chilimbar. In ochii mamei vedea incantarea si o neobisnuita mandrie, pe care dealtfel o lasa rareori la suprafata, mai ales la serbarile de sfarsit de an scolar, cand o privea din multimea de parinti, imbracata in rochia cea buna, albastra cu buline albe si isi strangea parul intr-un coc inalt care ii dezvelea gatul si o facea teribil de frumoasa. I-a marturisit ca si-a imaginat-o aparand la televizor, intr-o bluza alba cu volane si fusta lunga, neagra. Ideea o inspaimantase la inceput. Vazuse cateva concerte la televizor si la Filarmonica. Fetele isi tineau obrazul lipit de vioara, iar corpurile li se unduiau, de parca dinlauntrul lor ar fi batut un vant. Apasase arcusul de coarde, dupa cum ii aratase tata. Scartia ingrozitor. S-a speriat. O sa-i dezamageasca pe amandoi. - O sa mergi la un profesor, a zis. La Clubul lui Electro. Stiu eu pe cineva acolo. De atunci tot mergea la Clubul lui Electro. La inceput cu teama. Vecinii bateau cu furculita in calorifer, cand repeta. Buricele degetelor i se inasprisera si facuse bataturi. O dureau ingrozitor. Profesorul zambea si o certa aspru ori de cate ori apasa prea tare pe coarde, punea prea multa forta in brat, nu indoia cotul cum trebuie sau se infuria pe arcus. Niciodata cele doua viori, a ei si a Profesorului nu pareau ca ar interpreta acelasi cantec. In mainile lui vioara devenea divina, iar sunetul se scurgea pe podele. Chiar se gandea uneori ca i-ar lasa-o si pe a ei pentru cateva zile, poate reuseste sa i-o farmece. Dar cu siguranta, el ar fi dat vina pe ea. - Unde ti-e sufletul?, zicea. De ce nu il vad acolo? De ce nu il aud? Atunci o speria de-a binelea. Se rusina si venea acasa plangand. De ce dispareau peretii camerei, ai lumii, cand canta el? Dincolo de fereastra vedea o bucata de pamant chelita de iarba, doua banci pline de pensionari si cateodata auzea glasuri de copii dojenite de mame blande sau mame tipatoare: - Ti-am spus doar ca e gata masa! De cate ori vrei sa te mai strig? Daca nu vii acum am sa-l trimit pe tata-tau dupa tine si-o mai si incasezi de la el... De multe ori o prindea intunericul in camera 16 de la Club si ea nu mai voia sa plece acasa. Asta cand Profesorul o acompania cu vioara lui intreaga. Se simtea atunci mica de tot, neinsemnata, redusa la vioara ei de jumatate. Profesorul ii indrepta bratul, degetele, i le rasfira, i le apropia sau departa, ii amintea de \"poduri\": - Degetele mainii stangi trebuie sa fie gata de orice, sa zvacneasca de pe coarde daca o cere portativul, sa adoarma, sa mangaie, capul drept... Dupa ce ii potrivea barbia, degetele, capul, cu mainile lui mari, exclama multumit. - Acum putem incepe. Nu schimba niciodata prea multe vorbe cu ea. Astfel ca si ea evita sa spuna prea multe cuvinte, Mai mult il privea si il asculta. Cand cantau amandoi, il simtea. De parca umbra corpului lui mare devenea incandescenta si dadea foc la a ei. Parca urcau amandoi, cu viorile in mana, in ceruri. La ora 6 fix trebuia sa coboare, se incheia ora. Se simtea atunci ametita si pierduta. Drumul spre casa, printre blocurile gri o mai linistea. Cand ajungea acasa nimeni nu parea ca stie ce se intamplase. Ar fi vrut sa le strige: - Eu am urcat pe ceruri! - Cum a fost? o intreba mama. - Cum sa fie? raspundea. Bine. Ca de obicei.