Balansoarul

ultima dată stătea aplecat peste balansoarul de la Baumax azvârlit de furtună sub caisul cu frunzele ciuruite de grindină ca de gloanțele de la Universitate un avorton trist zi după zi, până seara, ca tatăl lui peste ceasurile rușilor în război uite așa trebuie să le bibilești a zis triumfător când a reparat veceul, să le gâdili după ce mi/a atârnat cheia de gât ca pe o medalie nemeritată încă un bătrân obosit împungând întunericul cu lanternă dându/i târcoale cum îi dai țarcului din care țipă bebelușul, balansoarul care l/a ținut toată vara ca/n palmă, citind Cioran în maieu înainte să își pună cravata de profesor de matematică să meargă la piață. ca un pescar stătea aplecat peste barca lui știind că nu va mai ieși în larg niciodată