Great Falls- Washington- New York, intre agonie si mai mult extaz

Imi place sa imi fac bagajele numai pentru febra plecarii, pe care nu o poti provoca nici cu praf de creta. Stiam ca NY-ul nu e la indemana oricui deci revelatia ca s-ar putea sa fie prima si ultima vizita din neamul motocilor si –a atins paroxismul in momentul in care prima si ultima data era sa devina niciodata. Dar vorba americanulului, never say never, chiar daca eu stiu mai bine decat el ca sunt momente unice in viata, irepetabile. Adica avem si noi veverite in Great Falls si mai avem “ciorile” noastre de toate zilele, care de lene isi petrec viata si nimicnicia pe niste scaune de plastic, in fata casei, sau pe “ porch” acolo unde isi mai fac veacul si cateva gaste din gips. Dar exista mereu indoiala provincialului ca la capitala este altfel, ca acolo se intampla mereu ceva ce lui ii scapa si care il face sa se simta timorat. Stiu asta de cand obisnuiam sa merg la Bucuresti, o data la cativa ani buni, cand tata ma ducea la Spitalul Militar si apoi prin oras, pentru schimbarea ramelor sau comandarea de ochelari noi. Ce aventura! Si in plus de asta, poezistii virtuali nu puteau ramane la nesfarsit inveliti in aura lor de intangibilitate pentru prea multa vreme. Trebuia sa ii cunosc ! Avertizez ca toate ce le voi relata aici asa s-au intamplat in realitate: The gangs of New York exista, i-am vazut eu la ei acasa, la terase si la gradina romaneasca, isi dau intre ei stelute, dar nu din acelea galbene, ci stelute de bere sau cognac. Ma refer aici la asdf, neisa, ynightmare, fersim,din New York, Ghiocel fiind plecat in lume( cu o artista!), iar Cezara din Washington DC adora funnel cake-ul si cele doua pisici pufoase Misu si Mitu ( cam rasfatate cred eu si cu un aer de DC ce nu s-a pomenit!). Am intalnit-o asadar pe Cezara mai intai, care mi s-a parut foarte volubila inca de la telefon si care parea ca asteapta mai multa lume in persoana mea, desi o avertizasem ca suntem doar doua. Fara prea multa mirare, in casa vizibil dominata de pasiunea tatalui ei pentru colectii( una de clowni si masti, o alta de blazoane, in bucatarie un inceput de colectie de cutite), animata de cele doua pisici aristocrate si doua soparle inofensive, s-a gasit un loc si pentru noi chiar in camera Cezarei, unde zambetul mare si sexi al rock-ului, Elvis, ne-a tinut companie pe tot parcursul. Cezara cunoaste bine Washingtonul ca obiective turistice si se misca repede, se vede cu ochiul liber ca este crescuta intr-o societate in care “time is money”. Nu am pierdut asadar nici o secunda acolo, am vazut tot ce se putea vedea in acel interval de timp si ne-am imprietenit in preajma bibliotecii cu achizitii proprii si a caietului de poezii invelit in blanita de leopard. Desi se gateste foarte bine in casa Cezarei( preferatul meu a fost puiul cu sofran si salata de rosii culese din gradina), am ales in ultima seara un restaurant frantuzesc, La Ruche, unde un domn foarte binevoitor , grizonat si imbracat gen business-man ne-a incantat cu La vie en rose si Je ne regret pas rien, acompaniat de chitara sa stinghera. Nu stiu nici acum de ce nu I-am sarit in ajutor, poate pentru ca eram ocupati cu portiile in sfarsit normale, digerabile, cu care ma dezobisnuisem in America ,de pui, pardon poulet. Washingtonul nu mi-a facut suprize neplacute, este un oras intr-adevar curat si linistit care mi-a amintit destul de mult de Anglia, iar pe Cezara as vrea sa o revad. New York-ul eheee… Am stiut din momentul in care am reusit sa o parcam pe Odette din 95 in fata cladirii lui asdf ( Ghiocel credea ca si Odette scrie poezii, de aceea o iau cu mine la intalnirea de la New York) ca acolo va ramane pe tot parcursul vizitei. Din mai multe motive: de parcare, de mancare si vin romanesc si de nerabdarea soferilor autohtoni care cu siguranta nu auzisera de Marin Preda si rau faceau. Cam din momentul aterizarii in Brooklyn am realizat ca nu mai observ ciorile, asta pentru ca deveneau raritati pe langa rusi, evrei, chinezi, pakistanezi si ca romanii sunt niste gazde extraordinare de care imi este deja putin dor. Ce nu am reusit sa prevad insa a fost black-out-ul de joi care avea sa ne dea putin peste cap planurile marete de turisti, astfel ca vrand- nevrand am traversat Brooklyn Bridge si jumatate din Manhattan pe jos, fara sa ma aleg cu jumatate din imparatie si nimic altceva, decat niste privelisti de invidiat urmate de niste gratare romantice la lumina celor o mie si una de lumanari de care Neisa si Ynightmare dispun, gangurile new yorkeze fiind si de data aceasta incomplete din motive de serviciu ( fersim) si artista( ghiocel). S-a baut deci multa bere si s-au ascultat povesti nemuritoare din gura prozatorului Ynightmare . El zicea ca a vazut cadavre peste tot si ca noi suntem ultimii supravietuitori ai celui de-al doilea 11 septembrie dupa cum se zvonea intre timp in tara ( stire parvenita direct din gura mamei Neisei care deja tinea ocupata linia telefonica intru linistire). O doamna de culoare ii spunea ceva la ureche lui Jesus, in timp ce un politist ne dirija catre o strada mai ingusta, nu am reusit sa inteleg nici acum de ce, desi experienta imi spune ca pe politisti nu trebuie sa incerci sa ii intelegi ci sa ii iei doar asa cum sunt. Cei mai isteti au dat buzna la super-marketurile de cartier si au cumparat ultimele case-uri reci de bere. Printre ei ne-am numarat si noi, dupa cei 15 km parcursi pe jos, experienta unica. Cel mai mult din blackoutul din NY mie mi-au placut muzeele care au fost inchise din lipsa de aer conditionat, oceanul care era inchis din motive de deversari mirositoare si toxice, cele doua “ciori”- “cirese” din Prospect Park care faceau amor la o aruncatura de bat de paletele noastre nevinovate de tenis, ziua in amiaza mare, travestitele cu picioare lungi, homosexualii frumosi si fara prejudecati dupa care tanjesc toate hermafroditele, East Village ca se gasesc acolo ultimele racnete ale modei Ny-eze, Starbucks-urile ca servesc frappuccino, iar la noi in Great Falls nu s-a inventat inca si inca odata prietenii nostri de acolo care stiu dupa ce tanjeste o inima de roman in deplasare. New York-ul este cu totul altceva, altcandva si as mai fi asteptat cateva saptamani sedimentarea senzatiilor din ochii si gleznele mele de cautator, dar Bittersuedez a insinuat pe buna dreptate ca jurnalul isi va pierde din prospetime si va deveni poate o nuvela. Iar New York nu este o nuvela, mai degraba un cocktail unic de culori, arome, de kitsch indreptatit si magnific, de emigranti care se simt ca la ei acasa ( cineva se intreba de unde naiba isi cumpara rusoaicele din New York genul asta de rochii si de pantofi, asortate la posete maro de doamne in toata firea cum numai la ele acasa, in magazinele cooperative de acum cateva zeci de ani mai gaseai), de je m’en fisch ce crezi tu despre mine, daca nu iti place schimba trotuarul, sau : “ Sir, may I bore you with a funny story?”, de cantaretii- compozitorii de tip underground care isi promovau singuri propriile creatii( CD-uri ) la un colt de strada in East Village. Ah si era sa uit: se doarme mult mai bine acasa la romani decat in moteluri cu biblia in sertar, se mananca mult mai bine la ei acasa si la Gradina romaneasca decat la Kathleens’s place in Beaufort. De cand m-am intors acasa dorm tot cu valiza in camera, de data aceasta nedesfacuta, mirosind a sare, salam de vara si Kenneth Cole. Calimero mi-a luat-o inainte cu nick-urile lui si cu blackoutul, asadar postez si semnez, Motzoaca PS: astept pozele si multumesc foarte calduros pentru gazduire si dezvirtualizare , Iuliei, Despinei si lui Ion, Meidei si lui Doru, Simonei si Carinei pentru rabdarea cu care m-a suportat si de data aceasta. PS: iar daca nu am pomenit nimic de poezie, nu inseamna ca nu ne pasa, noi stim ca ea exista chiar si fara noi, de fapt ea este. Si atat. Iar Ion are niste idei foarte bune in ceea ce priveste promovarea sitului si un suflet urias, poate Radu il va asculta, intr-o zi .