Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Curățenie

1 min lectură·
Mediu
am început curățenia de primăvară
prin listele de prieteni virtuali vag existenți
ciclopi nocturni, râme de bloc, cârtițe
curve, escroci, revoluționari timizi
morți cu certificate de naștere valide
suflete mâncate de cancerul impotenței
genii profetice pierdute-n deșert
i-am depozitat în uitarea deplină anonimă
le-am dat un block viril la viața mea
deratizare utilă prin cotloane de șobolani
ce șubrezesc temelia casei sincerității
cu vibrații de minus subtil perceptibile
deschid ferestrele să iasă aerul stătut
vine un miros de muguri obraznici
cu gust de lapte de mamă
am început curățenia de primăvară
iar când nu voi mai fi în stare
am să elimin din lista de prieteni
profilul meu
001094
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
108
Citire
1 min
Versuri
19
Actualizat

Cum sa citezi

Morar Nucu. “Curățenie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/morar-nucu/poezie/14137359/curatenie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.