Luni dimineață

mă trezesc în zorii nepătați ai luminii cu un nod în gât și o stare subliniată de refuz. razele soarelui temerare au reușit să câștige înfruntarea grea cu clădirea din față și filtrate printre crengile leneșe și ude de roua dimineții ale castanilor argintii, îmi invadează mica odaie până la patul răvășit de zbaterile-mi somnatice inutile. mă răsucesc pe partea cealaltă cu speranța imposibilă că poate voi fi furată iarăși, măcar pentru o clipă binecuvântată, de infidelul somn; dar aripile albe ale lui au pierit o dată cu strălucirea stelelor din depărtări și cu imaginea lunii magice. doar impresia unor brațe protectoare m-au reținut în visarea mută; lângă mine zăream, printre genele somnoroase, un trup cald de iubire cu ochii adormiți fermecător; un zâmbet proaspăt, aproape ireal, flutura pe buzele fragede. dar, m-am înșelat nu e nimeni; în suflet stăruie cu încăpățânare doar o rămășită uitată și regretată a unui vis dulce. un iz ușor de portocale îmi amintește de ceva ce nu a fost ... 16 septembrie 2002