Monica Hayes

Azi… Ziua, pe care o plănuisem minuțios încă din primul moment al întâlnirii noastre, se năștea din ceață. Timp de treizeci de ani mă pregătisem în așteptarea ei. Ziua, care în ființa ei ascunde

Trecura noptile de argila Si se scufundara in ninsoarea cerebrala Palind ale cerului omaturi In nunti de ceara. Lucind, lugubrul candelabru Isi raspandea tentaculele scartaind Iar faleza,

Tristetea din glasul Enoriasului celest Invaluia geamatul funebru Al marilor abisale. Parfumul, Ce candva il adormise, Putrezea in nara stanga. Cheagurile de lapte Se prelingeau

Lungi nopti de iarna patate de plictiseala zilelor efemere... Cuvinte stalcite de vreun aborigen stupid in pudoarea lui inculta... Dorinte ascunse prin cotloanele mintilor parvenite,

Lasa-ma sa-ti picur raze culese din vazduhuri pe pleoapele-ti inchise sub greutatea saruturilor mele. Lasa-ma sa te cuprind cu ramuri uscate, de toamna, si-ti

\"Nu stiu care este sensul acestor lupte pe care le ducem încontinuu cu ceilalti dar mai ales cu noi insine. Nu ne-ar fi mai usor daca am innebuni si nu am mai tine cont de realitate? Nu ar mai fi

Cand luna isi imprastie feerica spuma peste trupurile ostenite ale ostasilor geometrici, ce nu si-au descoperit inca propria nuditate, din scoica constientului se taraste, inundata de

Alergau, taind valurile in cuburi simetrice cu unghiurile curbe si drepte strambe… Ganduri geometrice, incununate cu lauri ilogici, tridimensionali ... Mulgand noaptea de stele laptoase, Luna