Poezie

Þara mea

1 min lectură·26 octombrie 2007

Mediu

Pe tărâmul meu,

cândva așa înfloritor,

Dracul suge tot până la oase.

Bat la uși, privesc pe la ferestre,

Când ce-mi văd ochii?

doar fețe sperioase,

supte,

stoarse,

fără viață.

Dracu-și face un țambal din coaste,

cionturi și speranță.

Degeaba caut vechea-mi cărare

spre tărâmul care,

acum,

e ca o poză veche:

palidă,

fără culoare...

urmele sunt șterse.

Tot ce am și tot ce sunt se află acolo!

Privește,

părinte-al lumii mele...

tot ce-ai clădit o viață,

se scaldă în ruine.

Rătăcesc ca o nebună,

pe străzi ce nu au nume,

iar busola-mi sângerează,

mirosul nu-l mai recunoaște.

Simțuri toate în derivă:

unde e acasă?!

002.434

Mohaci Elena- Alexandra. “Þara mea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mohaci-elena-alexandra/poezie/1750510/thara-mea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.