Jurnal
Despre faptă
2 min lectură·
Mediu
Despre faptă
Fapta de folos sufletului cu acel “tu zici”.
“tu zici” e urmat de emoție. Urmează fapta?
??? gândul în a face + subiect + “tu zici” înainte de faptă.
? “tu zici”(gândul până la “tu zici” și mă curg înapoi) + idée (sentiment în idee) + gând + faptă ?
Mă apăs în vis, ieșind afară fapta în culoare = ~ imagine E inclinat.
Am aruncat din vis vorba ca faptă e gust.
Fapta = culoare și gust.
O faptă facută se aruncă pe cale și face acolo culoare.
Curba faptei și cea a vorbei sunt perpendiculare. Fapta indusă în vorbă.
Vointa este în vârf, așa urmează fapta.
După faptă rezultă mulțumirea, nemulțumirea.
Impresia vine să spună după o faptă facută.
Fapta ce o vreau după o cortină deschisă apare.
Fapta ce o fac și nu se mai vede din vârf și mă pedepsesc.
fapta închide o sferă afundată.
Fapta ca o pată. Răul ca un cap de pată – culoare galbenă. Cuvântul trece prin faptă. Pe ce voi păși inainte?
Dorința se pune peste faptă. Apoi se pune negația (poveste îmbibată de dorința pe care nu vreau să o am).
Fapta înseamnă a da, a dărui. Trebuie să te dăruiești.
Buze de peste pentru o faptă să fac. ?
Fapta ce urmează este în mâna stângă. Cosmosul este pe un plan înclinat, în dreapta.
Zgomotul e preluat până în înfundătura cu conștiința și urmează fapta.
Conștiința trece de la stânga la dreapta, în intuneric, urmând în alt cadru fapta (însă în continuare).
Fapta se face pe o peliculă.
Fapta se pune dacă las. Las unde “nu vreau”.
? gest, simbol, “tu zici”, las = faptă.
Vorbirea indirectă după faptă (gest).
Gestul care oprește de la faptă.
Înainte de faptă (gest) e întrebarea “cum?”.
Faptul că gândesc după ce fac fapta.
Suferința pentru o faptă este și atunci când sunt aproape de a o mai face o dată.
Fapta zvâcnește în emisfera dreaptă.
Nedisocierea: intenția și fapta.
fapta rea se simte din cuvinte ieșite,
se naște din un șir.
fapta rea e vrăjitorie, magie,
îmi rămâne prietenă,
mi se dezbracă mie,
o știu, e un lucru infim.
am descifrat facerea faptei rele în următorul șir:
subiect sau semisubiect, răul, tu zici, întoarcerea de rău, amintirea, subiect, tu zici, fapta ca vrăjitorie.
întoarcerea de rău = învelirea, rotirea.
întoarcerea de bine = aruncarea bunătăților, a cadourilor.
001.130
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mocanu Adrian
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 397
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Mocanu Adrian. “Despre faptă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mocanu-adrian/jurnal/14046489/despre-faptaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
