Poezie
Îndrăgostitul
1 min lectură·
Mediu
Ca o părere
A unei frunze ruginite
Ce a uitat să cadă
Și acum degeră
Sub crivăț
Și un soare crud -
Dar nu precum colțul ierbii
Ci ca un martor la o crimă
Ridicându-și gulerul
Pierdut în mulțimea adunată
Doar să-și scuture banalul
De pe gene, de sub unghii...
Stă la balcon îndrăgostitul
Fumând a nu știu câta oară
Reflex
Absent
Confuz
Parcă buzele ei aveau gustul
Altei cafele în zori
Nu...au trecut fix șase luni
Îi expiră entuziasmul
Și noaptea a fost prea albă
Oare cum o fi să dormi
Un somn amneziant
Și dimineața să te izbească
O veșnic nouă magie
De fluturi în stomac
Și puls accelerat?
E stupid gândul
Îl alungă
Oare chiar o sărutase în zori
Sau doar visase?
Trebuie să își cumpere blugi noi
Au trecut deja șase luni
Ea tot ea rămâne
Și cu părul ciufulit
ȘI cu un coc perfect
Deja îi e în șira spinării
Și la finalul oricărui gând.
Își ia doar cheile, actele și cardul
E timpul pentru un nou început...
002.055
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Moarcăș Monica
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 173
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 41
- Actualizat
Cum sa citezi
Moarcăș Monica. “Îndrăgostitul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/moarcas-monica/poezie/14101470/indragostitulComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
