Neterminată

Îți mângâi fiecare literă din glas cu pașii Și aștept să îmi crească dorul dintre coastele rupte De o boltă cu iz de ieri și care cântă, de fapt, un mâine. Căci cărțile miros a fum și am adormit pe ele În căutarea unui rând să-mi fie punct de echilibru În timp ce îmi amestec durerea și calmul, Ascunse într-o cochilie de melc de grădină Și le hrănesc cu frunzele ce cădeau monoton În ultima toamnă ce mai schimba ploaia Și o făcea acuarelă nepictată și diluată, În care dansam pe o stradă a la Montpellier În picioarele goale și cu cearcăne adânci De-atâta privit pân’ la Calea Lactee și-napoi...