Mediu
De fiecare dată când plecam, știai că voi reveni și mă chemai cu un strigăt mut...mă înveleam noaptea în toate cuvintele nespuse și pernă îmi era vocea ta. Cât mă temeam că voi uita cum sună vocea ta...Nu îmi doream să îmi spui că mă iubești...ci doar să mă sufoce toată iubirea ce creștea în mine și să mă prinzi căzând în golul din sufletul meu pustiu de tine...și mereu mă prindeai. Niciodată orizontul nu a fost mai aproape ca atunci când îți simt mâna în a mea. Și niciodată furtunile de vară mai calde...
Oare de ce fugeam de altarul de destin ce îl construiai la picioarele mele? M-ai fi lăsat să cutreier lumea pentru a reveni la tine. De ce mă lăsai să irosesc timpul nostru?
"Fluturii se nasc din fiecare zâmbet ce îl desenezi cu gândul la mine...așa știu că oriunde pe acest glob...ești doar a mea..." Nicicând nu fuseseră zorii mai senini ca în brațele tale...
003842
0