Poezii

câteodată privesc din afară încrucișarea de drumuri aride centrul literei în care mă aflu trupul care e altul de la o zi la alta sufletul dând suflet unor existențe ratate întruchipând

ea palidă sângele parcă-i albise singurul lucru adevărat singura care vede omul nu un milion de fațete toate împrăștiate spune că într-o zi voi avea copii poate vor fi bastarzii

Tristețea lovește tăioasă despărțirea aleargă printre noi rece și albă și vie ceva a pătruns înăuntru un vânt dinspre nord spărgând trăirea în mărgele de sticlă colorată rămâne să-mi aud

luna se sfărâmă pe trupuri argintate suflu-i de felină deschide toți ochii noaptea poartă oameni în talpă carnea se întinde cleioasă și verde pământul îmbrățișează orice arcuire orice

cerul cafeniu învăluie chipul dezolant al dimineții străpunsă de soare nasc umbre din pământul uscat al ființei buzele-mi mușcate sângerează cuvinte nerostite, cuvine adânci ochii încleiați

cântă a singurătate tăioasele game ale nopții. orașul zvâcnește pe muzici asonante crustele soarelui se usucă-n amurg. Razele cad în pământ: războinici uciși se prăbușesc neputincioși în

Atingerea gândurilor, troiene necontrolate ce mă îmbie spre tine, infuzii ce mă lovesc în abruptul stomacului. Lumea ca un balon de săpun pocnește la cea mai lentă suflare. E inuman să

În casa bunicilor poc poc papucii pe gresie ai să te lovești poc poc motanul s-a și ascuns sub pat În grădină înfloresc trandafirii roșii panglicile fetiței zvârcolite de vânt caisele crăpte

azi râul respiră transparenta masă lichidă străpunsă de ace solare apare ca o fâșie inertă răsfățându-și frumusețea capela și podul prind viață în ritmul răgușit al apei pescărușii ciugulesc

pielea gălbuie parcă murdară trăda sfârșeala ce te-a cuprins căutam să nu mă pierd în forme precum gura ta colțuroasă nasul piramidal doream să plonjez ca o lebădă în noaptea ochilor tăi să

dulce tristețe a toamnei adăpostită în mine azi soarele îmi pare o himeră sufletul o groapă comună în care inimi de îngeri zac aruncate e prea dimineață căldura trupului se stinge încet iar

de ceva vreme lumea s-a mutat în camera mea noaptea și ziua se iubesc de nebune soarele nu a uitat să treaca și pe la mine mă mira puterea lui de a se naște în fiecare dimineață cu alt

cu mîinile întinse spre ziua în care nepăsarea ta mi-a înghețat pulsul apuc gerul simțurilor de atunci îl aduc aici și acum să-mi răcorească pielea să-mi liniștească suflul să-mi înghețe

mi s-a atrofiat sufletul nu mai suportă nici o greutate se rupe ușor la cea mai mică emoție gîndurile o iau razna conexiunile se încurca și lumea se preschimbă într-o imensă farsă rațiunea

Cad in lume ca un picur de ploaie de vara: racoroasa, nesigura, nestiind unde am sa ajung, al cui pamant are sa ma absoarba si impreuna cu cine am sa devin noroi. Prin mine viata se descompune in

Un cer de toamna mohorat Cum l-am vazut in vis odata, Peste oras a aparut Si nu e pentru prima data! Si un copac iar s-a uscat E galben e atat de trist, Orasul parca s-a schimbat Si toamna

Esti inger cu aripe negre Esti demon binecuvantat, Un lucifer in iad picat Sau drac ce-n rai revine. Nu esti sfant,nici venerat Nu ai cazut nici in pacat, Eu nici nu te-am sacralizat Dar

Cer albastru,cer senin, Pasari mari ce zboara lin, Soarele ce straluceste, Lumea parca o trezeste. Viata curge mai usor, Peste munti si pe sub nori, Prin poiene si campii, Vad din nou acele

Ma uit in jur si ma gandesc Ca toti am fost copii odata, Ne bucura ceva prostesc Dar nu pot sa imi amintesc. Fugeam prin parc si ne jucam Si pe atunci nu ne gandeam La ce viata ne