Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Inimă de stewardess

1 min lectură·
Mediu
de câte ori a urmărit această scenă
de ea dar nu s-a săturat vreodată:
o siluetă rară și decolorată cu
privirea în fereastră încleștată, evident
deconectată
și gândurile-i decolându-i
odată cu avionul ce se joacă
de-a v-ați-ascunselea prin urbanisme,
lumini de praf și ape-ntregi de vânt.
avea un suc de roșii-n mână și piper în ailaltă,
ca un soldat, ca un poet, zicea Nichita
n-avea viață personală
nici ea;
dar nu-ndrăznea să-și dea
o lună urmărită dintr-un unghi de tot dumnezeiesc,
de-acolo sus sus sus,
o lună minunată
niciodată
pentru un cuib terestru iluzoriu măcănit.
001.971
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
95
Citire
1 min
Versuri
19
Actualizat

Cum sa citezi

Miruna Gavaz. “Inimă de stewardess.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miruna-gavaz/poezie/14072839/inima-de-stewardess

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.