Poezie
Generații
2 min lectură·
Mediu
Partea I : Prezență tristă
(de Iuliana Zaharia, mama Mirunei Gavaz, 15 ani)
Când m-am născut, nu s-a mărit Pământul,
iar Soarele n-a strălucit mai tare...
Nu s-a văzut a doua față-a Lunii,
iar Marea nu a devenit mai mare...
Cât timp trăiesc, bătătoresc Pământul
și Soarelui îi fur din a lui raze.
Contemplu Luna, deși nu mă place,
iar Mării îi iau valul ce m-atrage...
Când voi muri, mă va primi Pământul,
iar Soarele-mi va încălzi cărarea.
Îmi va veghea mormântu-n taină Luna
și mă va plânge, poate-n joacă, Marea.
Partea II: Contra.
(scrisa de Miruna Gavaz pentru Iuliana Zaharia, 21 ani)
S-a desfăcut poemul pe cornee ca un nufăr,
(Știai?
Nici lui nu-i trebuie pământ ca să se nască.)
Și-a proiectat prezența-n pleoape făr' de soare,
(Vezi tu,
chiar și în beznă poa' să strălucească...)
O lună-ntreagă-a stat prin coroidă,
(Mă crezi sau nu,
a doua față-i doar un omonim!)
Necunoscându-și adjectivul,
și-a rămas marea sinonim.
E-ntors cu capu-n jos, prostuțo,
tu-i ești Pământ pământului.
Ți-era dator cu ceva-helium Soarele,
căci roșul tău e rostul lui.
Luna la rândul ei te contempla,
cu-a doua față, evident,
dar și cu prima te iubea,
doar n-avea zile să îți spună;
să-ți spumă scalpul mării nu-ndrăznea
că l-ai învăluit chiar tu.
Moart' o să-ți cauți soare în pământ,
și luna-n mare, marea-n lună,
Nuferii-atunci 'ți-vor constata
Că vie-ai fost mai bună...
002061
0