Poezie

negru

1 min lectură·6 mai 2015

Mediu

Nu te-nfiora când mă găsești, iubite,

înghesuită-n noapte, dezvelită

de ziua cea grea

ca de un cașalot, împrăștiată printre

val de păr portocaliu și picioare demachiate, lungi, grele și

albe, mate.

Nu mai sunt bronzată, te-am dezamăgit.

Nu te întrista, nu mă trezi.

Am murit în perna neagră ca un fluture strivit.

{A mai trecut un an și iar...

Melancolia și obișnuința.

Te-ai înfiorat,

'ți voi spune iar și iar și

iar...}

Nu te-nfiora când mă găsești și dacă mă găsești și o să mă găsești, iubite,

îmbibată-n cuib de dimineață,

e-abia patru dup-amiaza,

nu te întrista;

când le vezi, picioare alte

lungi și albe, demachiate

de femeie-n patul negru

ca o moarte-n somn

de catifea,

nu te-ntrista.

Antonia o cheamă.

Are părul blond și vise multe, nu te întrista,

și câteva șuvițe,

noi trăim în somn și ne iubim.

Am murit pe perna neagră ca-n blană de câine lup.

Noi trăim în somn și ne iubim,

nu te întrista că nu îmi amintesc de tine,

ți-am spus azi și ieri și-acum un an,

nu te-nfiora, că ne trezim.

Și cine vrea

să fie treaz

vreodata?

001.921

Miruna Gavaz. “negru.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miruna-gavaz/poezie/14070946/negru

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.