Teama

Poezia ta din care razbate o durere sensibilizatoare mi-a adus aminte de ceva scris de Ana Blandiana:

Ochiul inchis

Nu indraznesc sa inchid o clipa ochii
de teama
sa nu zdrobesc intre ploape lumea,
sa n-o aud sfarmandu-se cu zgomot
ca o aluna intre dinti.
Cat timp voi mai putea fura din somn?
Cat timp o voi mai tine-n viata?
Privesc cu disperare
si mi-e câineste mila
de universul fara aparare
ce va pieri în ochiul meu inchis

P.S. De la acel Inger fragil sa te astepti mereu sa se sparga intr-o mie de fire de nisip contagioase; imunizeaza-te daca poti la microbii numiti teama si dorinta de iubire.

Imi place stilul si poezia ta.
Concluzie:frumos.
La reconectare. :))

ai o viziune interesanta. totusi putin cam prea simplista. ingerul acela este un demon care subjuga, si ar trebui sa arati mai mult acest lucru

Ingerul meu e de faianta, nici macar de portelan, ca sa poata ramane sus (pe un perete)cineva i-a infipt in spate un \"ceva\" de otel, un \"ceva\" care il tine sus dar il si imobilizeaza... intelegi?...de ce inchid uneori ochii visind la ingerul din poeziile tale...cu atat mai adevarat(ingerul),cu cat \"o mana de vant\" il poate rasturna si sparge in mii de bucati.Imi plac poeziile tale.

Visezi la ingerul din poeziile mele pentru ca si tu ai unul .Doresti sa-l cunosti,doresti sa-l ai in fata ,sa-l faci vinovat de lacrimile lui de sange.Dar acest inger,de faianta,de sticla ,de piatra sau de otel se ascunde de tine.Stii de ce?Pentru ca e constient ca \'mana de vant\' il poate \'sparge in mii de bucati\'.Ingerul acesta e las.:)

nimic simplist in tine, nimic simplist in poezia ta, asa cum ar afirma unii.
Teama ne este tuturor, e de ajuns sa vrem s-o invingem, de multe ori suntem propriul nostru dusman, dar de cele mai multe ori nu vrem sa recunoastem propriile temeri...mie mai mult ca oricand imi e teama, de multe lucruri...numai ca imi place sa scriu despre asta...pentru ca teama incepe sa scada...capat curaj si in timpul cel mai scurt sunt undeva deasupra ei,si a mai disparut inca o piedica din calea fericirii mele...
Pana nu de mult timp am tinut in mine dureri mari, dar am invatat sa plang prin cuvinte, si acum dupa atata timp imi dau seama ca incep sa-mi gasesc alinarea...voi mai pierde multe lucruri in viata asta, dar cel mai important lucru este ca am gasit calea spre fericire...acum indraznesc sa clipesc pentru ca stiu ca atunci cand voi deschide ochii voi gasi pe cineva alaturi sa-mi zambeasca sau sa-mi stearga lacrimile...AM GASIT INGERUL
Tu esti (se pare) cum eram eu nu pana demult...imi place sa ma uit in oglinda...in alt timp, in alt spatiu...si sa vad suflete ca al meu...dar nu sunt eu...
Continua sa scrii, poate vor avea si altii ce invata de la tine