Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Semn

1 min lectură·
Mediu
Dacă te-aș chema spre mine,
ți-aș rupe pașii din tălpi
pe valea plȃngerii,
să-ti ard funerar lacrimile
în crematoriul tristeții.
Dacă încă stărui să vii,
ți-aș smulge din trecerea timpului
triste amintiri
și le-aș rătăci
pe cărări nescrise ale deșertului.
Dacă inima-ți încă mă cheamă în pași,
ți-aș pierde cenușiul vieții
dincolo de furtună,
aș înflori magnolia în loc de iriși
pentru a cȃta oară și nu ultima.
Dacă încă șoapte pentru mine
strȃng palpitațiile în hrană pentru gȃnduri,
îl trimit pe Sisif să doarmă
într-un gȃnd de libertate,
iar pe tine,
te-aș pedepsi să urci bucuriile
pe Muntele Fericirii, zȃmbet cu zȃmbet !
Dacă încă mai vii,
e semn
că mă găsești in inimă...
001.530
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
115
Citire
1 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

mirela nicoleta hincianu. “Semn.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mirela-nicoleta-hincianu/poezie/1790276/semn

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.