Nu-s tot ce ai fi putut avea,
Deși îți place să joci cu plinele,
Nu mă mai satur de jumătăți!
Fiecare își alege colțul
În care să-și pitească fricile,
Lovind prin aceeași putință
Loveau berbece țărmuri,
Sub vântul aiurit,
Nisipul sta’ pe spate
Cu sete de iubit.
Iar în vecine crenge,
Plopii șoșoteau
Cu limbi de anotimpuri
Prin buze, fulgi de nea.
Într-o beție
Ce ar gandi un virus
Daca ar sti ce este?
Ce visuri si ce planuri
In taina-si va mai face?
Ce-ar face el cu viata
Cand stie ca-i eroare?
Si-ar plange ,oare, moartea?
Ori ar zambi in
iarbă,
iarbă întinsă,
măruntă
pesemne moartea trece des pe aici
o casă,
o casă mică, de lemn,
doar de lemn,
...haină de păcură tocită
copaci
puțini și prin preajmă
crescuți din
Ploua cu ceruri
In ale mele ganduri,
Paduri de roua
Imi umbresc idea,
Si ce fior se zbate-n
Ochiul meu,
Aripi de porumbel
Imi strabat zarea,
Si ploua, si inaltimea
Ma doboara,
Nu cad
Când îmi deschid privirea, mințile-mi cad,
În groapa de culori ești tu, ciudato.
Mi te mânjești cu mine, nu-i păcat?!
În câmpul palmei ți-aș purta buricul,
Te-aș înălța să vezi de după
Toti iubim o singura data in viata, chiar de unora le place sa creada altceva, ne iubim pe noi insine, atat. Chiar si eu am incercat si inca incerc acest sentiment. De nu as fi facut-o nu as
Al meu e pamantul,
Ai sai pasi.
Al meu e surasul,
Amar.
Daca as fi fost neant,
M-ai fi iubit.
Chiar de nu iti place,
Tot ce nu simti
E frumos…
Eu.., nu sunt al meu.
Dorul de tine
Ma apasa in calcaie
Oriunde merg
Esti slabiciunea mea
Si nu sunt zeu si nici macar fiu
Sunt eu...
Sunt eu...
Amintirea din lutul pasilor tai
Si culmea!
Nu ma simt
1.Oare pentru crima de a ne fi născut nu există închisori?
2.Dracul e acel monstru care a separat binele de adevăr.
3.O! Rază de lumină! – Oare există vreun ochi potrivit să te
Te iubeam,
Te iubeam cu milă,
În întuneric, cu ochii deschiși.
Îți cojeam cu buza urâțenia
Și topeam lacrimi.
Tot ce-ți lipsea te făcea monument.
Mâinile te frământau ca pe roată
Și-ți
Mesteceni cărunți
Și nori în fiece creangă,
Cărări peste frunți
Sub palidul verde de toamnă
Și aerul vag
De la tine, din fund de ogradă,
Cu iz de tămâi
Peste mâini, peste trup ți
Primăvara e fragedă și delicată
Pentru că o floare stă firesc în mâna unei femei,
Iar vara? Vara nu și-ar putea aprinde pasiunea, patima
Decât sub unghiile lor sclipitoare, lungi și
vânt
văl de tremur
turte
șparhat tăvălit
bătrână
ca un semn de întrebare
uliță
cu nămol în călcâi
horn
cu suflete duse
frunze
noroi pălmuit
vrabie
clipind aripi
cer
care
s-a crăpat de dimineață.
cerul
s-a ridicat în picioare
mahmur .
ninge,
ninge cu amintiri,
cu nepăsare…
pistruii copilăriei mele.
crengi degerate
se cos,
gonindu-și corbii,
cu foame de
și în călcâi te-a înfipt nadirul
pentru a păși pe loc
la nesfârșit,
urmând în orizont seninul,
uitare, te numești zenit!
tot ce e drept
nu-i paralel cu sine,
doar crucile omoară zei,
eu nu
MV