Poezie
prietenii
poezie
2 min lectură·
Mediu
prietenii
tinerii și mai puţin tinerii mei prieteni sunt flăcări
ce trec pe străzi în amiaza orașului, umbrele lor
se întind când și când, înghit ultimele fire de
lumină; unii au deja moartea în colţul gurii
în timp ce crengile copacilor strâmbi le
indică direcţia - umplem aici cu toţii
aceeași viaţă - minunat plaur orașul
prin care șchiopătez puţin acum,
arăt că ţin cu adevărat la acela,
dintre cei mulţi; ce fad trecut
cu chip de dictatori am avut
și noi, ce mai viaţă plină de
frumuseţi afine și cratere,
proprietăti în care să ne
ascundem când apar
suavele drone, când ni
se activează engramele și
amintirile creează o realitate
tot așa cum brăţara cumpărată
de la o mănăstire te leagă de cer; e
seara când începem să zărim adevărul,
el se așază greoi pe scaun, de evitat gândim,
deși de ce să nu stăm împreună, picuri prin aer
nu diamante, sistole / diastole ce ţin în viaţă toate
aplicaţiile mobile care ne spun că riscăm ca realitatea
asta să ne trateze drept piese de domino, apropiate cum
stau doar prietenii, fără să-și dea seama că oricând poate
să dispară imediat în altceva dacă unul singur dintre noi se
prăbușește
02262
0
propietăti = proprietăți. Și percep ca fiind forțat ,,să zărim veritatea?" Nu intru detalii, sper să îmi explicați dumneavoastră.