Syrinx

ea este schița în creion a unei jumătăți de chip,

ea scrie la romanul unei morți îndelung anunțate;

ea surâde în bluza albastră, cu lănțișor și blugi,

ea înoată suav prin micul golf, cu bărci amarate;

ea intră în tabloul ce-a strâns în el florile de câmp,

ea zărește de pe faleză un yaht, pe apele mișcate;

ea admiră discret macii, răsăriți în iarba de pe malul abrupt,

ea s-a ascuns în marea c-o bucată de dig și soare mic, departe;

ea planează cu șase pescăruși peste talazul ce țărmul izbește,

ea urmărește calul negru, în galop paralel cu valurile înspumate;

ea zâmbește elefantului din apa cu stele, ce ține pe el două bufne,

cea mare c-o aripă o protejează pe cea mică,

ea se uită ușor încruntată spre noi, cu capul întors puțin într-o parte;

ea place un scaun roșietic, din lemn, având pe el cinci cărți vechi și o gutuie,

ea ne arată trei canale prin stuf și o barcă cu trei oameni, cel viu colorat

în mâini cu o carte;

ea strigă de la capătul unui tunel, cu gresie gri și tăieturi arcuite, spre trei siluete,

ea se bucură de Crăciun noaptea, când casele împodobite feeric așează pe trupuri lumini vărgate;

ea ascultă ecoul în timp ce trupu-i se destramă și se privește, da, privește,

ea s-a ascuns pe deplin în marea agitată, cu case-n depărtare și un ponton aparte