16.07.1973 populatia Pamantului s-a inmultit cu un element. Da, ai ghicit, e vorba de mine, Mircea Marian, iar gloriosul moment a avut loc in Oradea. Dar anii au trecut si am crescut mare...
M-am gândit mult dacă să-ți scriu. Știi, scripta manent. Nu numai că manent, dar poate și tradent. Între cuvântul scris și cel rostit, primul nu este decât un aide-memoire al celui de-al doilea.
Omul nu-i decât o trestie, cel mai slab din natură, dar este o trestie gânditoare. Nu trebuie ca întreg Universul să se înarmeze pentru a-l strivi. Sunt de ajuns un abur, o picătură pentru a-l ucide.
Alerg spre orizonturi necunoscute călcând pe cioburi de lună, hrănindu-mă cu colțuri de stele. Mi-e inima un fâlfâit de aripi, iar sufletul mi-e un smarald cioplit. Durerea zbiară-n mine, ca țipătul
O lungime de braț! O fărâmă de spațiu! Un pas! Dar cine să-l facă?
Florile de colț rămân pe stânci prizomiere mândre ale propriei lor statornicii. Nici un gest, nici un efort n-ar mai putea readuce
MM