Candelabre sparte în cuvinte de cristal,
Cioburi de suflet.
Un orologiu adunat în stampe
De la margine de ceruri
Coborât în vârful de grafit banal
Ce desfășoară mecanic un balet medieval.
Un
Nu reuşesc să scriu, tăcerea ne desparte
De ce să dau slovelor aripi deşarte ?
Încerc să-ţi las un gând de rămas bun
Pe un carton tâmpit şi-al dracului de brun
Dar îl voi pune în dulap
Mâna lui m-a atins si m-a făcut o floare de soare
Mi-a răstignit trecutul in culori de crizanteme pe mare
Mi-a ridicat ochii spre cerul înmiresmat de cuvânt
Şi m-a învăţat pasul cel greu de om pe
Mă-ndrept pe o cărare cu luna strânsă-n pumn
Si cred că o să fie bine de acum.
Dar dau drumul lunii şi plec încet pe drum
Mă duc pe drumul sorţii căci n-o fi numai fum
Şi luna parcă-mi face un
Pierdute sunt cărările de-odinioară
Cu gardurile vechi uscate-n soare
Cu mâțe prigorite lângă tufe de scaieți
Și frunzele-n copaci ce-aduc lumina într-o doară.
Căci toate sunt acum în gând
