Vara noastra, ibito, a trecut,
Urmeaza sa moara copacul
Si dragostea noastra - visul pierdut...
Cu frunze uscate ne plange tot parcul.
Unde vei fi, ibito, la iarna,
Vei plange si tu verile
Sunt beat, si singur, si tacut...
Si-n fumul de tigara care ma-nconjoara
Incerc sa regasesc timpul trecut,
Iubirea mea, ce n-a-ncetat sa doara.
Imagini dragi cu chipul ei
Plutesc in jur, cu
Vorbesc cu tine despre noi,
Desi te-am cunoscut abia acum,
In viata-mi goala si-n noroi,
Singuratate, iubirea-mi este scrum.
Vorbesc cu tine, fiindca ma asculti,
Prieten prea tacut si
Incerc sa te-nteleg,mai micul meu amic,
Pe tine care te tarasti pe rana mea infecta
Si pentru care sucul suferintei mele-i tonic.
Te-ntreb pe tine :asa gandeste o insecta?
Tu, mancator de rani
O camera patrata si mizera
E locu-n care te-am visat aseara,
Printre gandaci si inscriptii indecente
Am fost legat de tine prin sute de placente.
Un pat prea mic, cu ramele de fier,
Mi-a fost
Statuia din parc
Eu sunt cel ce te asteapta sa vii,
In mijlocul parcului, in dupa-amiaza tardiva...
De n-ar fi el ai mai putea sa intarzii,
Eu sunt aici, te astept, sculptura naiva.
Statuia
