Poezie
pe intuneric
1 min lectură·
Mediu
Mă așez într-un cerc de lumină
Pe o scenă de teatru.
Stau turcește, cu picioarele încrucișate.
Dar am palmele împreunate.
Mă rog încet.
Conul de lumină mă are pe mine la bază.
Privesc către vârf.
La început nu-l pot vedea.
Dar văd în jur:
Scaune, decoruri,
Actori, spectatori.
Lumina devine mai puternică
Și mă orbește.
Închid ochii nervoasă.
N-am nevoie de atâta lumină!
Mă orbește!
Stau așa… cu ochii închiși…
Aud un zgomot puternic:
S-a spart reflectorul.
Eu rămân totuși cu ochii închiși.
002.892
0