milos petru

versul doi: F`indcă a băut la greu

Se înnecase cu-n pateu,
Că toată ziua era beat,
Iar lumea nici nu s-a mirat
Aflînd că e mort de ficat.

Proverbul ce-l invoci s-a demodat,
Și asta știe ori ce deputat,
Fiindcă vremurile s-au schimbat,
Azi trăncănește cel ce e bogat.

Nu știu încă, dar vreau să-ți las câteva versuri:
Scrisoarea III
M. Eminescu
Și abea plecă bătrânul...
...
Și ca nouri de aramă și ca ropotul de grindeni,
Orizontu-ntunecându-l, vin săgeți de preturindeni,
Vâjâind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie...
Urlă câmpul și de tropot și de strigăt de bătaie

La epigrama nr. 3 pt. a ieși picioarele, versul 2, putea fi simplu: Ce-n viață n-a luat o plasă

Ai dreptate Vali, graba, eram după ora 20, m-am bucurat că a ieșit și așa.
Poate era mai bine:
Un melc cu trecere la bancă,
Ce-n viață n-a luat o plasă:
Îmi puse coarne-o liceancă
Iar Boc în spate, prima casă.

În ce privește nota, dacă era cu numele la vedere poate îți dădeam și mai mult ținînd cont că în prima etapă te-am nemulțumit total. În general îmi recunosc greșelile și dacă pot le îndrept.
cu stimă
petru

Da, versurile voastre nu-s banale,
La guvernanți le-ați dat-o mură-n gură:
Să nu arunce banii în haznale
Ci să îi bage în agricultură.

Eram sigur că aia cu Chitul va lua o notă bună. La noi \"aluat\" are trei iar \"a luat\" două silabe, așa vorbim.
Nu cred că trebuie să ne cramponăm în aceste chichițe, dacă-l citeși pe Eminescu se găsesc asemena asonanțe care numai la puricat se simt.
Când am trimis prima, înainte am sunat la un prieten, critic, și l-am rugat să mă ajute că am simțit că \"mare criză\"și \"mare surpriză\" are o hibă. Nu am găsit altceva, mi-a zis să o trimit așa cum am trimis-o și după ce i-am spus că a fost respinsă și a fost respinsă și cea cu schitul, m-a atenționat să fiu atent ce trimit că cenzura există mai tare ca înainte. Mie nu-mi vine să cred, ce s-ar cenzura de unii apare totuși ăn altă parte, deci nu mai există.
Cât privește cum am scris Chitul, m-am gândit și la CHITUL și la chitul, dar m-am gândit că-i tot aia,toți vor ști ce vreau să spun. Să mă ierte Chitul, sau să mă sponzorizeze că-i fac publicitate

Cred că ai dreptate că a doua, asta a ieșit după ora de închidere a concursului, după ce a fost respinsă primaa, dar mie mi-a plăcut mult prima și nu cred că ar fi avut un impact negativ asupra concursului. În cel mai rău caz putea să fie apreciată mai bine decât cea din concurs.
Mulțumesc că mi-ai zis că am scris greșit criză, eram în criză de timp.

Ei, am plâns. Am lăcrimat un pic. Mi-au venit în minte atâtea amintiri că nu-mi venea să cred. Unele și pentru că după război, iarna, la gura sobei, seara, se strângeau neamurile și povesteau despre războiul care a lăsat urme adânci în memoria tuturor. Noi copiii, ne jucam pe jos, pe sub masă dar trăgeam cu urechea la ce spuneau părinții sau bunicii.
Mi-am amintit că într-o zi erau lupte de stradă între ruși și nemți,(rușii se retrăgeau din sat și l-au ocupat nemții),mama m-a luat în brațe și printre șuierături de gloanțe, m-a dus în grajd, m-a pus într-un vălău (jgheab, iesle,)
al cailor , care era de beton, și toată familia, fără tata care era pe front ne-am ascuns acolo.
La un moment o bubuitură gropaznică. Un proiectil, (sau o bombă), a căzut pe casa noastră, pe șură, lângă grajd dar nu a explodat. Mare noroc am avut. Abia după câțiva ani au venit pirotehniștii și l-au scos de acolo. Cum am trăit anii ăiacu moartea în casă. Au mai fost multe, poate încet, încet mi le amintesc pe toate.
Da ai mare dreptate cu memoria, am pățit-o și eu de multe ori.
cu deosebit respect,
petru

O soție iubitoare:
Soțul meu, un lucru știe,
Când e vorba de mâncare...
Îmi face mama piftie.

Cât e România Mare,
Greierași oricâți ar fi
Cântă numai o cântare
Românește: gri, gri, gri.

Dacă-ar fi o ghicitoare,
Poate fi, o fată mare,
Dar de face fețe-fitzi
Tare cred că-i doamna Ritzi.

Da ,nu mă contrazici, ai și tu dreptate. Ce zici să schimbăm ultimul vers:
Și cei ce dorm în puf.
Am vrut doar să semnalizez că am trecut pe la tine,
mitru

Dacă țara o cutreieri,
O să vezi că-i drept ce zici:
Pe șosele sunt mulți greieri,
În hambare nu-s furnici.

Pentru cei plecați din țară,
S-ar fi dat o ordonanță:
Dacă vin la noi, la vară,
Primesc prime de vacanță.

Apriciez părerea ta despre acest text, discuția a fost adevărată, doar că eu m-am născut la vre-o câteva luni după ce a plecat tata la război și m-a găsit când aveam aproape trei ani! Imi amintesc că la retragere rușii au trecut pe la noi prin sat. Un atelaj cu câțiva soldați a oprit la noi la uliță, stăteam pe trptele casei, mă uitam la ei, unul mă chemă, românește, la el. Mama ascunsă după ușă îmi șoptește să mă duc. Rusul, care sigur a fost român, s-a bucurat, mi-a spus că și el are un copil, ca mine, acasă, mi-a luat căciula de lână, și a umplut-o cu zahăr cubic. Acum când scriu plâng. Nu știu cum pot să-mi amintesc ce s-a întâmplat când nu aveam nici trei ani! În copilăria noastră, sunt momente din timpul războiului, pe care nu le putem uita niciodată!

În accident, destul de grav,
L-a luat chiar dracu` pe șofer,
Iar cel care era bolnav,
E azi la Dumnezeu în cer.

O să-ți spun stimate bard,
Se-aud zvonuri prin popor,
C-o să bage banii-n card,
Dar în cardul lor.

Da, așa cred și eu. După concurs, toate cele trei epigrame, care au fost notate, zic eu bine, cu o medie peste 7, le-am postat aici pe site. Au fost trimise la Atelier unde sunt și acum.
Cred în ce-mi spui și mă bucur dacă mai treci pe la mine.
cu deosebiă stimă
petru