Poezie
Se teme
sonet
1 min lectură·
Mediu
În vene sângele pulsând îl doare,
În trup se scurge un fior isteric,
Nu vrea singurătate și-ntuneric
Se teme de ce are și nu are,
De scârțâit de uși, de viscol, vânturi,
De ploaia ce lovește fin în geamuri,
De caii ce-s în vis scăpați din hamuri,
De tot ce e real și nu-i, de gânduri.
Lumina ca o mamă-l liniștește,
I-alină nebuneasca suferință,
Când vede oameni simte că trăiește
Și uită de necazuri și credință.
Durerea ce-l sfâșie-o păcălește
Trecând c-o mască falsă prin ființă.
052.947
0
Petre,
Toate sonetele tale sunt frumoase`,curg liniștit, se rostogolesc ritmic prin albie,mie îmi plac mult....
Cred că LUMINA liniștitoare,ce alintă și alină , ce-l aduce pe Om la Re..trăiri,îl face să uite de necazuri și să CREADÃ in CREDINȚÃ..nu să o uite..,mai meditează tu Gânditorule !!!
Mai scoate la iveală,scormonește prin desaga ta cu amintiri,prin Corespondeță tu C maestru...despre intâlniri cu scriitori și maeștrii...la personale.. pentru tine și alți .
Sunt sigură ca; dacă ar citi un adevărat specialist in ale poeziei ai avea mai multe aprecieri decât cele care vin de la o colegă ce știe să dea cu...sapa.