Poezie
Adio, muza mea...
poezie
1 min lectură·
Mediu
Adio, muza mea...
S-au adunat în mine anotimp și cuvinte
Frunze veștede se aștern printre stele.
E toamnă din nou, gânduri ard în minte
Tăcute și triste iluziile mele.
Cocorii rătăcesc neștiute cărări
Și eu mă afund tot mai mult în tăcere;
În fiecare zi aceleași întrebări,
În fiecare noapte aceeași durere.
Este durerea pe care doream s-o alung
Amăgit mereu de chipul tău timid.
Dar mă văd la sfârșitul acestui drum lung
Rătăcind într-un univers stupid.
Am rămas cu aceiași speranță deșartă
În toamna cu brumă pe frunza tăcerii.
E speranța unui vis început odată
Topit crud în cuptorul durerii.
Inimile noastre se vor regăsi poate cândva.
Voi rămâne tot cu „Eu-l” meu imaginar...
Acum, te las în toamnă, cu altcineva...
Adio, muza mea, adio, înger stelar...
002.216
0