Poezie
Poezii
versuri
4 min lectură·
Mediu
Cântec târziu
Șoaptele tale ieri m-au chemat
În parcul ucis, încet de amurg...
Să culegem lumina cernută curat
La răspântii de drumuri și burg.
Am venit cu dorul, cu iarba, cu vântul
Și-ți aștern peste pleoape vis dulce...
Stelele picurau în inimi cuvântul
Cântec târziu pornea să te culce.
Am vrut să m-ascund departe, în mine,
Dar șoaptele tale ieri m-au chemat,
Să culegem iubirea cernută curat
Peste burgul căzut în negre ruine...
Sărut fugar
Voi aștepta ca ieri, și-n astă seară,
Când umbrele roiesc sub felinar,
Voi căuta în ochi pustiu de ceară
Să regăsesc sărutul tău fugar.
Voi aștepta ca ieri, ca altădată,
Când toamna în ploaie putrezind,
Ne îmbrățișa cu rătăcirea toată
Închipuindu-ne cu Îngerii murind.
Aș aștepta sau, aș porni spre tine
De n-aș fi-ngenunchiat de acest pustiu.
Iubito, în suflet am cenușă, port ruine
Și-un strop de dragoste și e târziu.
Ascunde-mă
Ascunde-mă în ochi de lumină,
În ochi de amurg, nepătruns;
În pântec de toamnă divină,
În lacrimă – ține-mă ascuns!
Iubește-mă, cât razele amiezii
Nu se sting după clipe pustii;
Iubito, ascunde-mă în șoaptă,
Cât zilele nu sunt târzii.
Iubește-mă, cât furtuna de frunze
Nu-mi pavează cărarea cu scrum;
Ascunde sărutul acesta pe buze,
Ascunde-mă în gândul de fum...
Epilog
Doar tu. Doar eu. Doar noi,
Rătăceam în vârtejul toamnei de fum;
Vântul îmbrăca culorile în brun –,
Clipele suspinau sub galbene ploi.
Doar tu. Doar eu. Doar noi –
Aprindeam făclia veșniciei în noapte;
Doar tu deslușeai ale tăcerii dulci șoapte,
Doar tu. Doar eu. Doar noi.
Cunună de stele cădea pe-amândoi -,
Epilog născut odată cu zorii...
Sub același sărut al candorii,
Doar tu. Doar eu. Doar noi...
Mai sper...
Suspină noaptea. Îngerii, în cer,
Prin sita toamnei picură visare;
Când luna merge tainic la culcare,
Învăluit în fumul de țigară eu mai sper.
Se varsă călimara – rău mă doare
Epistola în care-mi spui că nu mai vii;
Pe coală rătăcesc cuvinte amare,
Promisiuni deșarte și pustii...
Suspină noaptea. Îngerii în cer
Prin sita toamnei picură a rugă;
Învăluit în fumul de țigară eu mai sper,
La chipul tău – din inima mea stăngă...
Autumnală
Ai fost mereu lumina mea din cer,
Tu mi-ai sădit în suflet culorile blânde
Când toamna se lăsa ca un mister
Plăngeau în noi plecările flămânde.
Nu te-am uitat. Þi-am spus că te iubesc...
Mă trădează glasul, m-a trădat cuvântul.
Din lacrimile nopții am să zidesc
Hotar de sărutări, ca să-ți păzească gândul
Și ochii mei privesc spre ochii tăi,
Lumina frumuseții tale m-a cuprins
De-a pururea și arde în văpăi,
Iubire fără margini mi-ai deschis...
Chemări târzii
Mă dor ale tale lacrimi de rouă...
Sunt ca o cenușă la mine pe suflet;
Hai, vino, afară e rece si plouă,
Hai, împreună să ne-ascundem de tunet
Toamna ne scaldă în fulgi de secunde.
Noi înotăm în paharul de gânduri;
Să trecem hotarul de stele, pe unde
Frunzele ruginesc în palide rânduri..
Mă dor ale tale lacrimi de rouă
Ca o lumină coborâtă în adâncuri.
Privește, iubito, afară e rece și plouă
Cocorii poartă iubirea noastră pe vânturi....
CULORILE SINGURÃTÃÞII
Avea în priviri
adăncimi de abis
ca un vis sfânt
într-o noapte de mai.
Un colț de cer –
sufletul meu,
o acoperea cu
iubire...
Primâvară
Ploaie…
Neprihănită trecere
prin timp…
Adiere…
De fluturi albaștrii
pe retină…
În joacă
Atingeam cerul…
Adunam rouă în
curcubee de tăcere.
Împreună,
suspinam iubire pe
aripi de înger…
Eternitate...
O inimă adunată în
palmă laolaltă cu
pământul.
Iubire...
Buze fierbinți în
așteptare.
Singurătate...
Curcubeu rătăcit
printre nori.
Un vis
Am văzut un Înger...
Avea ochi de măslină și
suflet,
da, suflet din
abur incandescent.
Inima mea se
cuibărise pur în
inima lui, însă,
cum se întâmplă
mai mereu
m-am trezit
pustiu...
002749
0