Toți au adormit. Focul sobei încet apune, însă se mai simte căldura moale care încet mă cuprinde. Brusc dau de ochii tai mari, care trec ca prin magie de barierele trupești si vorbesc direct cu
Adevărul e un univers de nebunie,
Deci, te rog, arată-mi niște empatie.
Doar la sfârșitul infinitului găsești armonie,
Dar să-l străbați pe jos e curată prostie.
Curată ca lacrima salcâmului din
Martor de dragoste și război,
Oceanul verde de mistere
Știe povești nescrise-n foi
Și suflete pierdute în tăcere.
Armata verde de soldați,
Soldați spânzurați.
Ce hrănesc rădăcinile
Mai toarnă,
Bea-mi sângele din vine
Dependența vine, durerea mai rămâne.
Și mă tot gândesc la tine
Și mi-ai promis să mă îmbeți bine,
Dar mi-ai lăsat Sahara-n inimă
Pe când te scalzi in
Din greu mai gri
Din zi în zi
Sau ieri sau azi
Tot cazi in haz,
Când îți zic că mă dezic
De azilul în care Proust a înnebunit.
Și am trăit
Și tot trăiesc
Cu sinonime, cu aliterații
Cu
