Poezie
Timp amorțit
1 min lectură·
Mediu
Un drum prăfuit se întinde-nainte,
Un drum fără iarbă și fără sfârșit,
Copacul ce-așteaptă o ploaie cuminte
Și corbul cel negru în el pripășit.
O creangă atârnă pierdută-n uitare
Cu frunze uscate lipite de ea,
O pânză așteaptă pe ea să coboare
Păianjenul mare, o viață să-i dea.
Nici vântul n-adie, nici vremea nu trece,
Nici noaptea nu vine cu pașii-i ușori,
Doar colbul e-același din vremuri aztece
Și cerul albastru ascuns după nori.
E rece și piatra ce stă nemișcată
Și cumpăna grea la fântâna din lemn,
Rămâne speranța adânc ferecată,
Închisă în visul atât de solemn.
001718
0