Aproapelui cu ură XVIII

Duminică seara, în curtea Annei Surduc se petrecea mai ceva ca la nuntă. Bătrânul lăutar Ionci trăgea cu arcușul pe strunele viorii ba câte o polcă, ba câte un ceardaș iar studenții dansau cu fetele din vecini care fuseseră invitate la petrecere. Bătrânul Magas golea pahar după pahar ciocnind ba cu profesorul Lupu, ba cu profesorul Stănescu. – Bine l-ați mai jucat pe Klontz, crucea cui l-a închinat de nemernic! sincer se bucura Magas. Dar nu înțeleg de unde ați aflat de planul pe care la țesut ca un păianjen otrăvitor? – De la Dumitru! răspunse profesorul Stănescu. A venit ieri noapte, ne-a trezit și ne-a povestit cum bătrânul Klontz l-a plătit să-l omoare pe Maxim. Eu i-am propus să mergem la postul de jandarmerie, unde Dumitru i-a povestit și căpitanului Țiller planul lui Klontz, iar acesta a hotărât să dejucăm planul lui Klontz, lăsându-l să creadă că Maxim e mort. Astfel, când hăitașii au ajuns la mlaștinile de la Kotovo Dumitru în loc să tragă în Maxim după planul lui Klontz, a tras un foc în aer după planul căpitanului, apoi s-au ascuns împreună, așteptând venirea jandarmilor. Klontz fiind sigur că Maxim e mort a căzut foarte ușor în capcana întinsă de căpitanul Țiller. – Bată-l Dumnezeu să-l bată! trânti cu pumnul în masă Magas, după care strigă la lăutar: – Ia bagă domnule Ionci una de-a noastră! Ionci începu o învârtită, iar Magas chiuind ca un fecior o trase pe Anna în joc. După miezul nopții cei din sat au început să se împrăștie pe la casele lor, musafirii se culcaseră care pe unde a apucat, numai Andrei și Dumitru, la lumina palidă a lunii cu câte o ulcică de vin în față, discutau ba de una ba de alta presimțind fiecare din ei că de acum încolo vor fi prieteni nedespărțiți. – Știi Andrei... întotdeauna când frații mei făceau câte o faptă rea, mama îmi spunea: «Tu să nu faci rău nimănui! Tu nu ești ca ei copile!...» Mama avea dreptate, eu nu aș putea ucide un om nici pentru toți banii din lume. – Tu ești un om cu frica de Dumnezeu Dumitre! O să-ți fiu recunoscător toată viața mea pentru ce ai făcut pentru noi... îl bătu pe umăr Andrei. * * * Petru Klontz a fost condamnat la cinci ani de închisoare. Nu puteau să-l scape nici banii, nici averea, nici cunoștințele suspuse. «Nu pot face nimic domnule Klontz, strânse din umeri căpitanul Þiller. Dacă era vorba de altcineva din sat – trecă meargă te scăpam, dar cu îștia de la Cluj nu mă joc!» Când Klontz, peste trei ani și două luni a fost grațiat, Dumitru Iufurko, însurat cu Mărioara Surduc și așezat la casa lui, era unul dintre cei mai mari gospodari din sat și comerciant de cereale. Klontz l-a dat în judecată pe Dumitru, precum că acesta i-a luat pe nedrept două hectare de pământ. – Domnule Klontz pe acest act de donație stă iscălitura dumitale și iscăliturile a doi martori, profesori universitari din Cluj. Dar dacă susții că nu e iscălitura dumitale, putem trimite documentul la expertiză, îi spuse judecătorul. – Dă-o dracu’ de expertiză!... spuse nervos Klontz și de atunci îl lăsă în pace pe Dumitru Iufurko, care «se dăduse de partea Surducilor» Sfârșit