Poezie
oameni de hartie
7 min lectură·
Mediu
OAMENI
DE
HARTIE
Motto:
Poate că era un nor
Poate piatră era
Altcineva
Mă-nvățase să zbor
OAMENI DE HÂRTIE
Trăiesc pervers
Într-o lume fără margini
Pe care de-abia acum o creez
În prima zi am făcut
Oameni de hârtie
În ziua a doua am inventat
Pentru ei un alfabet
În cea de a treia
I-am învățat să citească
A patra zi ei au început să scrie
Poeme și rugăciuni
Ziua a cincea a fost
Ziua mirării
Priveau unii la alții
De parcă atunci deschiseseră
Ochii
A șasea zi m-au întrebat
Cine ești tu
Și ce cauți printre noi
În ziua a șaptea
M-au bătut și m-au
Alungat cu pietre
Așa că m-am întors
Cu gânduc că mâine
O să fac același lucru
Dar mult mai bine.
***
Poemele pe care le scriu prind viață
Și pleacă să își caute cititori
Aiurea
Prin lume
Se întorc la mine
După un timp
Sleite
Și fără vlagă
Mor pe masa mea de scris
Cenușa unor metafore
Pe care nu le recunosc.
Și în timp ce le tânguiesc
Îngropându-le în inima mea
Alte poeme își iau zborul
În cer
E la mine în casă așa
O defilare de poeme de parcă
Ar începe un război fratricid
Iar eu nu mai prididesc
Cu scrisul și cu bocetul
Că nu mai știu care sunt poeme
Și care tânguiri.
ORA OPT SI UN VEAC
Sunt prizonier în miezul unui război
Care crește în jurul meu
Așa cum crește fructul
În jurul sâmburelui.
Simt că nu mai am carne
Pe oase
Ci doar o carcasă de titan
În care încep să
Mă simt lejer
Eu Saddam
Eu Bush
Și moartea între
Mine și mine
Mireasa mea de miere
Și piper
Dorm cuminte
În timp ce războiul
Se transformă ntr-un
Pirat cu picior de lemn
Cei care mor
Sunt cei care vor trăi
Iar cei vii
Putrezesc deja.
Si nu...
DECLARAÞIE DE AVERE
Mă numesc Mihai T. Ioan
Și sunt președintele Universului
În această calitate
Conform legislației în vigoare
Declar pe proprie răspundere
Că nu am alte bunuri personale
Decât cele pe care le-am moștenit
De la strămoșii mei:
Zamolxis, Osiris, Zeus,
Iehova, Budha, Allah, și ceilalți
Pe care i-am pierdut din vedere
Și că nici nu am de gând
Să dobândesc alte bunuri
Îmi ajunge cât am
Ba chiar socot
Că am prea mult
Drept care dau
Această declarație
Și nu numai
Semnat: ss indescifrabil
------------------------------
***
Are pleoapele
Ca două perechi
De buze
Mă sărută cu privirea
Și îmi cresc aripi
Sub unghii
Când îi sfâșii carnea
De urcăm dincolo
De al șaptelea cer
O sorb și o fac
Vie
Și o îngrop în mine
Mormânt
Lin
Cu o cruce roșie
De sânge răstignit.
***
Tăcerea are margini
De spaimă
Când cazi
Dincolo de ea
Și apoi vezi
În timp ce te prăbușești
Că tăcerea
E construită
Din cuvinte fără suflet
Însăilate între ele
De o mână
Nepricepută
Are goluri prin care
Vezi
Poți vedea
Cum ar fi fost viața
Pe care ți-o doreai
Și pe care
N-o s-o ai
Niciodată.
***
Ce banal cuvântăm
Despre dragoste
De parcă ar fi o piatră
Funerară
În fața căreia
Așternem flori
Și lacrimi
Puțini sunt cei care înțeleg
Că iubirea nu încape în cuvinte
Și în nici o inimă
De pământean
Să iubești
E aproape un miracol
Ca și cum clădești
Universul
Din nou.
***
Vin basmele
Unul câte unul
Vagoane vechi
Fără călători
Eu așez în ele
Eroi
Cu chipuri frumoase
Prinți
Ilene Cosânzene
Și dintr- o dată
Vine un zemeu
Cu gheaqre de smoală
Și le trage în adânc
Sunt o gară
Pustie
Și am
Un singur peron
***
Paharul cu alcool e
Fântână
Sunt mereu însetat
Și nu beau niciodată
Aștept să crească
Un cearcăn de rouă
Apa vieții și a morții
Cred că
Voi obosi
Așteptând.
IUBITA
Are trupul abia conturat
Margini de cenușă
Petale de trandafir
Iasomie și ambră moale
Când o strâng în brațe
Parcă sunt
Și așa cresc
De lumină
Că mi se fac ochii
Stele
Inima lună
Și buzele
O noapte adâncă
În care nimic nu mai are
Relief.
IUDA
Îmi învăț trupul să fie
Sufletul să cânte
Ochiul să vadă
Până când aflu
Că nu îmi aparțin
Sunt trecător
Cineva s-a jucat cu mine
Și de atunci
Am toate arcurile stricate
Doar că în vitrină
Imaginea mea
Are
Aproape aspect comercial
Și banii pe care mă vând
Sunt de aramă.
SENSUL
Plec pe drumul pe care
Și tatăl meu se duse
El era mult mai darnic
Vorbea cu florile
Și cu bucata lui de cer
M-a lăsat
Să îl aștept
Până când
Se face din nou
Albastru preful
Din sângele cu
Care ne hrănim
Tatăl și fiul …
IMAGINI
Devenim simpatici
Parcă ne cresc suflete noi
Uităm simboluri
Învățăm cuvinte
Și începem să credem
Iarăși
În Dumnezeu
Și când vin îngerii
Noi nu
Suntem acolo.
SABIA
O! Tu oțel albastru
Parcă ești o carne de înger
În miezul tău dorm aripi
Și lumina tăișului
Vindecă.
CUVÂNT
Cât de simplu e să
Desparți viața
În silabe
Pui virgule
Semne de exclamare
Puncte uneori
Liniuța care te desparte
De lume
Și niciodată nu folosești
Semnul întrebării.
APA
Sarea sufletului meu
Spălată de apa
Cuvintelor
Cresc și sunt țărm
La care nu trag corăbii
Doar albatrosul
Se lasă din nou
Ucis pentru mine…
ERES
Scriu din nou
Am învățat că sunt tânăr
Și n-o să închid ochii
Niciodată.
***
Unde sunt în pustiu
Fir de nisip
Piatră albă
Vânt obosit
Soarele curge și
Cerul se clatină
Nu trece nici o caravană
Doar umbra
Unei păsări
Fără aripi
La orizont.
***
Unde încep
De la degetele picioarelor
Ori de la creștet
Sunt prunc
Veșnic prunc
Și unde mă sfârșesc
În umbra alungită
Sau în cuvântul
Cu care ar fi trebuit
Să încep
Dacă aș fi încă o dată
Aș vrea să nu mai fiu.
***
L-am prins pe vânt
Avea aripi albe
De mătase
Am prins-o pe lună
Pielea ei
Rece ca inima mea
L-am prins pe soare
Un jeratic verde
Efemer
Am prins-o pe ploaie
Aer ud
Cu urme de cuvânt
Dar numai pe viață
Nu o am prins-o
Pentru că s-a fost dus…
PETENERA
Sângele meu albastru de țigan
Þipă
Sunt prințul
Tuturor țărilor
Regele cailor
Principele coviltirelor fumurii
Trăiesc îmbrăcat în aur
De jos până sus
De la Alicante la Malaga
De la Toledo la Sevilia
Femeile mă iubesc
Pentru că le dau
S-mi bea sufletul
Doar cu Dumnezeu
Nu mă înțeleg
Fiindcă prea mă socotește
Un fiu vitreg…
Și sunt !
***
Împușcă-l pe poet
De câte ori îl prinzi
Împușcă-l
Trage în el fără milă
Nu te uita că nu moare
Pe zi ce trece e mai viu
Dar învață că
Nu e veșnic
Într-o bună zi
O să-l poți ucide
Numai găsește cuvântul
Cu care
Să tragi în el.
***
Locuiesc într-un poem
Fără acoperiș
Cu uși de hârtie
Date larg la o parte
Prin casa mea
Trec
Persoane grăbite
Scurtând drumul
Spre viața de apoi
Îmi lasă gândurile lor
Deziluziile speranțele
Durerea
De îmi ajung nu doar
Pentru acoperiș
Pot construi o scară
Pe genunchii lui Dunâmnezeu
Dar nu mai clădesc
Nu am domiciliu stabil
Dintr-o clipă în alta
Voi fi dat afară
Din poezie.
***
Prin ierburile tale viață
Mă târăsc
Șarpe fără ochi
Nu văd primejdia care
Îmi dă târcoale
Roua are gust de pâine
Și o beau
Aștept să răsară soarele
Deși printre ierburi
Lumina lui
Nu pătrunde
În lumea mea
E mereu un
Întuneric albastru
Precum în rai.
***
Îmi ascut armele
Și aștept
Sunt pregătit pentru
Lupta finală
În care simt
Că o să pier
Dar știu că armele
O să-i rămână
Fiului meu.
***
Trăiesc mai repede
Decât viața
Între mine și
Ea
Există un decalaj
Pe care nu îl sesizează
Decât greierii
Și râmele oarbe
De aceea
Cântecul meu
Se târăște
Mereu
Pe sub pământ
De unde căldura
Te pipăie indiferent
Cine ești
Și dacă vrei să mori
Trebuie întâi
Să cauți un loc
În care
Încă nu a călcat
Poezia
Așa…
0010
0