Poezii

(daca nu îl știți deja destul de bine, citiți înainte Luceafărul lui Eminescu pentru a înțelege mai ușor rostul următoarelor versuri) Și clipe ce-ncepeau mereu… Mereu i-au petrecut. Erau feriți

MSMihai Serban

0

0

Spune-mi tu, atotștiutor, Ce e cu cei Ce vor să fie mai grei! Cu vorbele lor decupate Din tot ce-au citit într-o carte Și un rând zgâriat pe pereți Se trezesc peste noapte poeți. Spune-mi

MSMihai Serban

0

0

Sub un balcon, sub care Poate a stat o dată un Cyrano, Un criminal – un hoț de vieți Cu-o lamă groasă de cuțit Părea să fie un artist Pictând cu sânge pe pereți, Iar muritorii ce serveau Drept

MSMihai Serban

0

2

Tu cea brună, Cu vocea pierdută Și privirea tăcută, Ești o eclipsă de lună. Ești imaginea sumbră La care privesc Și care trezește în mine o umbră.

MSMihai Serban

0

0

Tu cea verde, Cu părul ca o salcie... Te apleci la pământ Ca un copac bătut de vânt, Te strecori ca o pisică Între gândurile mele. Tu nu uiți și nu ierți, Nu-mi dai pace, Dar dintre toate

MSMihai Serban

0

0

Tu cea albă, Ce-mi calci pe suflet Și-ncerci să îmi distrugi gândirea, Dispari! Nu te doresc pe tine. Nu-ți vreau glasul, Nici chipul, nici privirea. Din tot ce ai Eu îmi doresc doar ura.

MSMihai Serban

0

0

Negură și verde, Tot ce văd în negură se pierde. Copaci cu tot cu frunze, Hoinari cu străzi cu tot, Ecouri, voci… Încet-încet, tăcut și greu Gândul meu se pierde, Iar în curând am să mă pierd

MSMihai Serban

0

1