Mihai Savulescu

Oglinda prințesei ”Și fiindcă-ai vrut cu-al dragostei tainice șnur Să-mi legi mândra fiică, acolo vei sta ca un fur!” – Zise-mpăratul, cu-n deșt arătând flăcăului grinda; Ochii prințesei

O lună cu chimirul plin de arginți coboară Pe trepte fără seamăn – și, iată, se-nspăimântă! – Ca smulse cu arcușul din tainiți de vioară, La malul lumii oarbe sfioase flăcări cântă.

Doar luna să mă știe, Sub vălul ei brodând Pe fila cea pustie Dantela unui gând.

Când tu adormi, Călin, puiuț-puișor, Inima ți-e puf de păpădie-n zbor; Clinchetul ce pleoapa o zgârmă cu dichis E mărgăritul nopții strecurat în vis.