Poezie
Ești imposibilă, mujer!
1 min lectură·
Mediu
Ești bagaboanta vieții mele
Și timbrul sec, lipit pe geamantan,
Atunci când plec,
Să-ți vin cu-n sac de stele
Culese din foițele de geam.
Ești ca atunci când mă sărută ploi
Beat mort, pe-o bancă-n gară,
La Fetești
Fugit din pat, prea speriat de noi
În căutare de uitări, povești.
(rămase-n vreo parcare-n București...)
Mi-ești mioriță, capra cu trei iezi,
Trei, dama mea de cupă, și toți trei
Legați în snop, ironice dovezi
C-am fost născut cioban,
Tocmit la zmei.
Ești dorul ce mă leagă și mă-ntoarce
Și-mi mână caii verzi, de pe pereți
Ce-mi trag căruța fără fân,
Plină cu ace
Pe-un drum în care ții
Să te repeți.
Am chei ce nu le potrivesc
Nicicum, niciunde.
Văd uși ce se deschid fără efort.
Însă vrăjit de valul fustei, printre unde
Aleg să trag constant
La tine-n port.
Născut copil retard, dintr-un viol
Amorul, cu apucături ciudate
M-a învelit festiv în staniol
Și m-a-ngropat în curtea ta
Din spate.
Și buruiană rea, contrar orice sentințe
M-oi ridica, cum Rambo în Vietnam.
Vei sparge-n dinți
Iubirea-mi din semințe,
Iubirea mea gălbuie,
De bostan.
001.737
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mihai Sava
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 183
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 39
- Actualizat
Cum sa citezi
Mihai Sava. “Ești imposibilă, mujer!.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihai-sava-0043565/poezie/14111228/esti-imposibila-mujerComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
